ULTIMA SILABĂ

Un sonet pe zi
SONETOTERAPIE 77
31 mai 2020

ULTIMA SILABĂ

Când ultima silabă mă răpune,
Voi fi curând pe alte coridoare,
Ca trupul meu sleindu-se-n răcoare
Să-l răstignesc pe tânguiri de strune.

N-am nici un drept de gând sau de mustrare,
Doar să închin pornirile-mi nebune
Pe-altarul clipei ce etern apune,
Sorbind din lut o râncedă licoare.

Ce-ar mai putea făptura mea să facă,
Suită-n şea, cu pasul nestrunit,
Muşcând zăbala timpului, buimacă?

Nu pot pleca senin şi fericit.
Mă-ntorc în carnea de rodiri săracă
Şi-mi voi plăti păcatul înzecit.

(2004 – sonet nepublicat în volum)