Copilăria este cea mai frumoasă vârstă a unei persoane. Cât de frumos ar fi să rămânem veșnic copii! Să trăim exuberanță jocurilor și jucăriilor care ne bucură, care ne determină să fim fericiți, să uităm de griji și nevoi, să avem sufletul curat și speranța că totul este posibil. Să inventăm jocuri simple, năzbâtii unde să-i atragem pe cei dragi.
Creangă va fi veșnic cu noi! Nu există prunc care să nu fi trecut măcar printr-o experiență asemănătoare, care să fie atras într-o întâmplare năstrușnică, care să-i rămână în memorie precum Amintirile autorului din Humulești. Râsul, veselia, necazul, seriozitatea, tristețea, melancolia toate se-mpletesc când ne duce gândul către ținutul Neamțului, meleag de basm, unde cele mai fascinante personaje au prins viață. Modelele lor se-nfiripă în atitudinile elevilor, profesorilor și părinților.
Așezarea, locul nașterii, rămâne în memoria personală veșnic vie. O stare de liniște ne cuprinde când mintea fuge spre bătătura unde ai pășit întâia oară, unde ai primit ocrotirea părinților sau ai experimentat năstrușnicii de unde ai tras învățături de preț: „Stau câteodată şi-mi aduc aminte ce vremi şi ce oameni mai erau în părţile noastre pe când începusem şi eu, drăgăliţă-Doamne, a mă ridica băieţaş la casa părinţilor mei, în satul Humuleşti, din târg drept peste apa Neamţului; sat mare şi vesel, împărţit în trei părţi, care se ţin tot de una: Vatra satului, Delenii şi Bejenii.”
Icoana mamei dăinuiește între cele bisericești: „Mama însă era în stare să toarcă-n furcă, și să învăț mai departe. Și tot chihăia mama pe tata să mă mai dea undeva la școală, căci auzise ea spunând la biserică, în Parimei, că omul învățat înțelept va fi și pe cel neînvățat slugă-l va avea”. Puterea părintelui de a te determina în viață să alegi calea dreaptă, a unei meserii nobile, este mai presus de orice. Cu o pedagogie simplă, a unei țărănci neînvățate, Smaranda este de fapt fiecare mama a oricărui copil mai mare sau mai mic. Simplă, muncitoare, cu casa plină de prunci nu abandonează ideea că poate să scoată ceva bun din copilul ei drag pe care-l dorea om mare.
Familia-i leagănul copilăriei. „Şi, Doamne, frumos era pe atunci, căci şi părinţii, şi fraţii şi surorile îmi erau sănătoşi, şi casa ne era îndestulată”. Când cei ce te-nconjoară îți sunt bine, când liniștea căminului e-nvăluită în simplitate, credință și muncă, nimic parcă nu tulbură casa. De acolo pleci, acolo revii cu drag și ori de câte ori dai de greu sau îți este bine o emoție pozitivă te revigorează, te întărește și-ți dă putere să te ridici. Acolo, undeva, cineva ți-a dat aripi, te-a îndrumat pas cu pas spre ceea ce ești azi.
Universul Humuleștilor este fantastic. Se înfățișează în față elevilor vremuri apuse, simple, dar de-o eleganță încântătoare. Portul traditional îmbrăcat la ceremoniile școlare scoate copilul de azi din anonimat. Ia, cămașa de preț a românului simplu, oferă un aer sfânt, aparte, de sărbătoare. De la frați și surori, părinți și vecini, personaje necuvântătoare sau cine știe ce alți participanți la spectacolul amintirilor lui Creangă, veșmintele naționale ne călăuzesc spre eleganță și bun gust, spre bucuria portului împodobit cu flori și păsări, rămurele și cruciulițe. Viața cu bune și rele, bucuria și tristețea se-mpletesc armonios pe pânza albă sau gălbuie de vreme. Valer Butură consideră că, odinioară, „grijile femeilor erau în principal hainele şi țesăturile din interior. Hainele purtate în văzul tuturor atrag atenţia prin măiestrie şi diversitate“.
(…)
Lectură completă : https://edict.ro/universul-lui-creanga-e-oglinda-copilariei-noastre/