.

VARA MĂ PRIVEŞTE ÎN OCHI

.

Văzduhul se prelinge scânteind de dogoare,
Soarele străluceşte tot mai tare,
Frunzele de atâta căldură au obosit
Ca nişte urechi lucioase pe crengi s-au stabilit.

Vara e în cămaşa ei de lumină,
Pământul se leagănă pe cumpene de fântână,
Privighetoarea-n strai de foc începe să grăiască,
Într-o limbă curată românească.

Vara s-a schimbat într-o lampă de abajur,
Sub care o fată ieşită din mare s-a necăjit
Să-i scoată din talpă ghimpii,care s-au înfipt
Când plopii în pas de defilare au trecut.

În grădină câte-o păstaie plesneşte,
Liniştea din ce în ce se adânceşte,
Grâul curge pe sub burta vântului printre fântâni
Spre secera lunii mirosind a crini.

Păsările cântă pe toate picioarele de plai,
Vântul furios în luncă s-a oprit,
Cerul la tropice din nou a înfrunzit
Şi pe aripile a doi păuni a coborât.

Vara care mă priveşte în ochi mereu,
Cu entuziasm trăieşte în jurul meu,
Şi-s uimit de aerul rămas-n urma crinilor
Scăldat-n mustul de la marginea zărilor.