Toamna dintâi coboară-n livezi
Şi nu văd… Şi nu vezi…
Gânduri rostite se duc peste vremi
Şi te chem… Şi mă chemi…
Vorbele au amuţit sub trăgaci
Şi eu tac… Şi tu taci…
Lanţuri ce-au fost se sfarmă-n verigi
Şi te strig… Şi mă strigi…
Vânturi fugare mai umblă prin duzi
Şi te-aud… Şi mă-auzi…
Clipele pier ca ţărâna sub roţi
Şi nu pot… Şi nu poţi…
Cărţi se-nchid, cu neştiute poveşti
Şi-ţi şoptesc… Şi-mi şopteşti…
E tot mai frig sub umerii stângi
Şi te strâng… Şi mă strângi…
Zile-s prea multe, nopţile – lungi
Şi te-alung… Şi mă-alungi…
Visele toate pleacă-n genuni
Şi te-adun… Şi mă-aduni…
Încă mai ninge zăpada din miei
Şi mai vreau… Şi mai vrei…
Liniştea zării adoarme sub fulgi
Şi te smulg… Şi mă smulgi…
Vin amintiri sub tâmple fierbinţi
Şi te simt… Şi mă simţi…
Trupuri ard în dorinţele vii
Şi nu ştiu… Şi nu ştii…
Orele fug înspre serile reci
Şi eu plec… Şi tu pleci…
Gările lumii sunt toate pustii
Şi revin… Şi revii…
Încremenim printre aştrii inerţi
Şi te-aştept… Şi mă-aştepţi…
Urmele-s şterse, oriunde te uiţi
Şi te uit… Şi mă uiţi…
Turle sub cruci strălucesc în amiezi
Şi mai cred… Şi mai crezi…
Basme învie, cu zâne şi prinţi
Şi mă mint… Şi te minţi…
Ochii apun în eterne zăpezi
Şi te pierd… Şi mă pierzi…
Nunţi de fluturi freamătă-n zbor
Şi mi-e dor… Şi ţi-e dor…
Aripi de pegaşi tresaltă în chingi
Şi mă sting… Şi te stingi…
Mor iubiri pe altare cereşti;
Oare mai sunt?… Oare mai eşti?…

Florin Bălănescu