CĂSUŢĂ ALBĂ
Autor: Monica Gherghel-Răduţlnvitaţie la lectură
- Căsuţă albă, dragă, trasă-n var,
- Te-au colindat atâţia ani şi vremi…
- Nici vârsta nu ţi-o ştiu măcar,
- Dar ştiu că-n pragul tău mă chemi.
- .
- Ne-ai oblojit dureri şi amintiri,
- Copilăria dragă tu ne-ai însoţit,
- Eşti tot mai mică, dar trăieşti, respiri…
- Ai tăi pereţi atât ne-au odihnit!
- .
- Îţi porţi făptura mică-n vremi moderne,
- Eşti altfel, eşti din var şi lut,
- Sub mantia de timp ce se aşterne,
- Tu însăţi timpul tot l-ai întrecut.
- .
- Pe unde varul s-a cojit, pot număra
- Vreo zece straturi suprapuse bine
- Şi fiecare rând de var te bucura
- Şi-ai renăscut aşa până la mine.
- .
- Aş vrea să nu-ţi apună viaţa
- Şi focul să-ncălzească pereţii tăi uscaţi…
- Şi-ntregul alb al lor îmi dă speranţa
- C-ai să mai străjuieşti copacilor înalţi.
- .
- Ajung mai rar, dar tot gândesc la tine,
- La tine vin ca-n anii cei cuminţi
- Şi-n simplitatea ta mi-e atât de bine,
- Cu simplitatea ta tu mă alinţi…
- .
- Pragu-i tocit, fereastra s-a lăsat
- Şi uşa parcă se deschide greu,
- Eşti cea mai veche casă azi din sat,
- Eşti numai la un pas de Dumnezeu.
- .
- S-a aplecat şi hornul, şindrila s-a mai spart,
- Cerdacul are bârnele crăpate,
- Dar varul tău e alb şi-aşa curat
- Şi ai mereu ferestre luminate…
- .
- Căci mama mai aprinde şi focul, şi lumina…
- Şi-n fiecare zi cu grijă te-nconjoară,
- Tu, iartă-mă, căsuţă, tu şterge-mi toată vina
- Şi-n albul tău cel veşnic tu anii mi-i măsoară!
- .
- Pe prispa primitoare abia aştept să stau
- Şi c-un motan în braţe să uit tot ce-i urât,
- Din albul tău anume-am să mă-ntorc să iau,
- Nu vreau nimic, doar albul tău, atât!
- .
- Te înconjori tu încă de pomii roditori
- Ce te înveselesc cu flori şi-apoi cu fruct,
- Am petrecut cu tine atâtea sărbători,
- Pe cele mai frumoase din câte am avut…
- .
- Fântâna pietruită ne potolea-nsetarea,
- Iar soba ne-ncălzea în iernile geroase,
- Pe-alee, crinii albi ne mângâiau cu floarea
- Şi blânde lăcrămioare-aşa copilăroase!
- .
- Pereţii albi și-albastrele fereşti
- Fac parte din fiinţa ta dintotdeauna,
- Pereţii tăi încă mai spun poveşti,
- Să îmi mai spui şi mie câte una!
- .
- Stau sub acoperişu-ţi făr’ de vină,
- Pereţii tăi mai poartă zări şi gând,
- Tu eşti din lut, fiinţă eu, de tină…
- Şi împreună ne-ajutăm, pe rând…
- .
- Cât timpul vrei să îl întreci, pe tot,
- Îţi dau în timpul meu întâietate,
- Când am putere şi când nu mai pot,
- Acasă sunt în braţele-ţi curate.
- .
- Când nu ştiu ce să fac, mă-ntorc la tine
- Şi-ntre pereţii tăi mă lămuresc,
- Tu eşti sfătoasă şi mă-nveţi de bine
- Şi sfatul atât îl preţuiesc!
- .
- Tu-nsemni acasă, draga mea căsuţă,
- Şi pentru ce mi-ai dat îţi mulţumesc,
- Mai ai şi azi o cameră micuţă,
- În care-am stat şi-am început să cresc.
- .
- Mă bucur azi de azi şi ce-o fi mâine,
- Las cu nădejde-n grija Domnului,
- Încă mă ai şi eu te am pe tine
- Şi vom străbate încă din munţii timpului…
- .
Mă apără, căsuţă, de vremi nepotrivite, - Şi pentru ce nu vreau să-mi fii tu adăpost!
- Păstrăm numai ce-i bine din clipele trăite
- Şi în oglinda ta nu uit ce-am fost.
- .
- Căsuţă albă, dragă şi cuminte,
- Porţi zidul văruit cu demnitate,
- Nu pierd ce-ai însemnat şi iau aminte
- La ce-ai sădit în mine în timpuri neuitate.
Rubrica: lnvitaţie la lecturăAutor: Monica Gherghel-Răduţ
Distribuie: Facebook LinkedIn WhatsApp E-mail

