Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

TABLETA ( de…AUGUST)

 TABLETA ( de…AUGUST)

BUBULINA – GOSPODINA,  PREŞEDINTELE  ŞI  SISIF

Autor, Vasile LEFTER

               Plăcerea românului de a-şi adula conducătorii este deja o marcă naţională care nu mai are nevoie de nicio recunoaştere europeană. Vechea deviză a capului plecat pe care sabia nu-l taie funcţionează. Se pierde din vedere doar partea a doua a reflecţiei: ”lanţul           l-înconvoaie”. În ţară sau în afară simţim instinctiv că trebuie să fim căţeluşi ascultători, cu speranţa că ni se va arunca un oscior de cei mari. Din Europa sau de aiurea!

Aşa s-a întâmplat şi în timpul unei băi de mulţime pe care Preşedintele nostru o foloseşte ca terapie în momentele mai calme ale exercitării funcţiei. Ne amintim de celebrele vorbe ale unei politiciene de succes, care abia respirând de emoţie, aşteptând efectul aserţiunii declara în numele colegilor că se consideră urmaşi ai lui Traian…Băsescu. Fiind în acelaşi partid aflat la putere pe atunci, am înţeles strădania electorală.

Mai spectaculoasă a fost însă intervenţia unei gospodine, pe care nu vreau să o consider din elită, care cu voce puternică i s-a adresat Preşedintelui nostru , considerându-l un Sisif. Bubulina – gospodina radia de bucurie, văzând faţa înfloritoare a idolului trimis în mitologie. O parte din ziaristele de faţă, gospodine şi ele, au prins apelativul şi l-au aruncat în reportaje. Şi acum intervine pospaiul de cultură care duce de cele mai multe ori la gafe!

A fi un Sisif, a face muncă sisifică, a depune un efort de Sisif nu sunt tocmai laude. Cei care le folosesc emfatic, convinşi că şi-au etalat intelectualitatea, cad de fapt în capcana inculturii, a culturii după ureche.

Revenind la Bubulina – gospodina, posibil de pe meleaguri de dincolo de Prut, consider că ne-a jignit grosolan şeful statului. Personajul din mitologia greacă simbolizează ”şiretenia inventivă şi lipsa de scrupule”. Legendarul Sisif se identifică prin invidie, zgârcenie şi viclenie. Sunt acestea valenţe morale ale Preşedintelui nostru?

Tot în mitologia greacă, Sisif e privit ca un pericol cosmic, putând tulbura chiar ordinea divină. Nu e prea mult pentru un muritor?

Munca de tip Sisif este una zadarnică, fără nicio finalitate. De aceea, consider că a-i spune cuiva că munceşte sisific este o desconsiderare. Ca atare, Bubulinele – gospodine au de ales între a se abţine de la trimiteri mitologice şi a folosi  elogii care le sunt la îndemână, de bun simţ, care nu necesită deteriorarea vederii în timpul nopţilor de lectură pretenţioasă.

Pentru cei cu adevărat pasionaţi de mitologie, întind puntea unei viziuni moderne asupra celebrului Sisif, al cărui chin devine la Albert Camus o aspiraţie spre libertate, spre victorie, păstrând mereu aprinsă flacăra speranţei. Dar, despre această viziune modernă vom sta de vorbă când canicula ne va părăsi!



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania