Sorin CERIN cu: ,,Piepturile depărtărilor”

Piepturile depărtărilor
Toate primăverile Cuvintelor,
s-ar topi în gheața zâmbetului,
unei singure Clipe,
de singurătate,
de n-ar fi jugul murdar și greu al Oizontului,
care să ne tragă plini de vise,
spre o nouă zi,
la fel de plumbuită și izolată,
de Dumnezeul Patimilor,
cărora le-am fi căzut din Paradis,
spre a înfrumuseța Infernul,
cu suspinele Împlinirilor mereu nenăscute.

Râuri șovăitoare și meschine de verbe,
și-au înecat subiectele în deșerturile,
Uitării,
dăruite Morții,
ce a mai rămas,
unica făuritoare de Inimi,
aprinse în piepturile depărtărilor de noi înșine.