Primit pentru publicare: 26 aug.2015
Autor: Prof. V asile Filip, Iași
Publicat: 27 aug.2015

Numărul anilor… la Ion N. Oprea. Viața…

Atunci când ne referim la vârstă, obișnuim să punem în față numărul anilor. Cifre. De la unu, la cât dă Dumnezeu. Cu alte cuvinte, sintetizăm. Dacă nu avem timp să detaliem. În cazul în care avem timp, atunci altfel se pune problema. Vorbim mai pe larg despre viață. A noastră sau a altora. Povestim. Povestea, însă,este și ea plasată în timp și tot cu ajutorul acestor repere. Sau borne.. În anul cutare…

Deci dar, cel mai adesea vorbim despre vârstă (viață) invocând numărul anilor. Ca reper esențial și extrem de concret. Matematic. Câteodată, însă, trecem granițele matematicii și poposim în narațiune. Mai precis spus, în miezul vieții. În întâmplările și faptele care dau sens și substanță, dar și rost, vieții, indiferent de vârstă. În asemenea situație, totul capătă alte dimensuni, alte înțelesuri. Vârsta devine un fel de formă geometrică – cerc, să convenim – pe care rodul vieții îl umple și îl înalță la gradul de existență. Existența dând, la rândul ei, măsura valorică a omului, indiferent de numărul anilor.

Oameni cu capul pe umeri au convenit asupra faptului că nu numărul anilor conteazăîn actul de evaluare valorică, ci plinul faptelor ce marchează acel număr. Matematicienii, în primul rând, evaluează cifrele nu ca semne grafice specifice,ci în semnificațiile lor, mai ales atunci când le ordonează spiritual acestei deosebit de importante discipline științifice, dar care degajăși un seducător aer de creație poetică.

Recunosc cu sinceritate că am luat-o olecuță mai pe ocolite, dar am făcut-o cu bunăștiință. Mi s-a părut că, astfel, sporesc, prin cele scrise, interesul față de persoana bunului meu prieten Ion N. Oprea, omul, ziaristul, scriitorul. De ce recunosc?Pentru că, mai harnic decât mine în multe privințe, s-a și născut ceva mai devreme, luându-mi-o, și în acest plan, înainte. Precizez, deci: Ion N. Oprea s-a născut în ziua de 28 aprilie a anului 1932, în comuna Priponești, din județul Galați. Dar mai am un motiv: în mijlocul acestui an, 2015, a scos o carte de o deosebită semnificație, deci, importantă. Tot un fel de bornă–„Aniversară 83”. O carte omagială, cum s-ar mai putea spune. Dar, îmi îngădui să constat, mai mult decât atât, fiindcă omagiul nu-l are în vedere doar pe Ion N. Oprea. El e doar pretextul.

În toate textele semnatarilor, cuprinse în acest volum,este evocatăîndelunga și, mai ales, bogata activitatea unui om ce a depășit în chipvictorios limitele vârstei.În cazul lui, curgerea anilor nu a însemnat căderea pe gânduri – cum de regulă se petrece – ci punerea gândului în lucru de folos semenilor. Și sub acest aspect, Ion N Oprea poate fi socotit (în opinia mea chiar este) un model. Însă unul care nu ține a se afirma ostentativ, din inițiativă personală, ci acela ce deține în chip logic datele necesare și se impune prin acceptare benevolă, ca semn al recunoașterii.De unde se poate înțelege că modestia nu este pecetea omului împăcat cu destinul ca dat inevitabil, ci mai curând marca spiritului neatins de aripa căderii în băltoaca cu apă stătută. Cu toate că anumite stări de lucruri –în domeniul culturii, în primul rând –îl provoacă la răbufniri polemice uneori, mai ales când nu are ceva mai bun de făcut (cazuri rare), omul cată, în cele din urmă, să treacă cu demnitate și în deplină moralitate peste asemenea hopuri ale vieții, care, din păcate, nu sunt numai ale sale. De unde se poate vedea că mintea limpede și sufletul curat sunt reperele cele mai de seamă ale atitudinii unanim, în general, creatoare, indispensabile.

Atunci când a căutat răspunsuri competente la întrebarea „Este bătrânețea o piedică în calea creației?” Ion N. Oprea nu a pornit de la propriulsăucaz, cu toatecăacesta era unrăspunspedeplinlămuritor. Cu ajutorulcolaboratorilorșiînbazaunorexemplece nu pot fi tăgăduite, bătrânulscriitor de cărți a făcutceamaicredibilădovadă a faptuluică nu aniimulțistauîncaleacreației, ci altecele, care nu au legăturănici cu bătrânețea, nici cu tinerețea.

Până la urmă, pecând era doaroctogenar, Ion N. Oprea se mărturisea de bunăvoieșinesilit de nimeni: “Trăindînlumea mea șianalizândtineretul dinjurul meu, în special însălile de lectură ale BCU șiArhiveleStatului, admirându-le optimismulșimodul de dezvoltareînfațaviitorului, preiaușieuseninătatealorșigândul de a priviînainte, indiferent de nemulțumirilepersonalesau de ierarhiavalorilorspecificăcelorîndreptsă o judece.Îmiinducdorințalor de a merge înaintetrăindînaniimei, uitândclipeleîncrâncenate ale deziluziilor cu abținerișifrustrări care facsă-mi contorsionezesufletul”.

5 august 2015