Pe un peron de gară

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

Pe un peron de gară

Eu te-am iubit pe un peron de gară
pe unde trenurile trec atât de rar
s-a consumat cum tragi dintr-o ţigară,
iubirea mi-a părut un hoby arbitrar.

Şi te-am iubit pe-o bancă şubrezită
când teiul vecin se scutura de floare,
cu inima de muguri înverzită,
să-mi laşi în viaţă o pată de culoare.

Chiar dacă şubred spătarul ei de lemn,
a rămas o bancă unde să te aşezi
acum, nu s-a mai păstrat niciun însemn
e doar beton şi fier ce arde în amiezi.

Gara e-n ruină, peronu-i la fel,
pe calea ferată arbuştii-şi fac de cap,
totu-i sărac într-un gol de portofel
în care nici iluziile nu încap.

E ca într-o moarte ce nu mai vine,
a rămas teiul îmbătrânit şi mare
o,  ce frumos stau merii pe coline,
culeg, sunt coapte cireşele amare!

Sibiu, 24.08.2016.