Se desțărează țara noastră

Ștefan SILVA

Se desțărează țara noastră

Se desțărează țara noastră
Și casele rămân pustii,
Iar Moș Crăciun pe la fereastră,
Cu daruri multe la copii,
A înghețat de când  colindă,
Dar nimeni nu-l primește-n casă,
Doar cheia ruginită-n grindă,
Ascultă cântul, dar nu-i pasă.

Iar Domnu Trandafir șomează,
Poarta școlii-i ferecată,
Un ceas oprit doar mai veghează,
O clasă goală-ntunecată,
Așteaptă vremea de-altădată,
Când chema la-nvățătură,
Copiii toți din țara toată,
Dar nu mai vin că dispărură.

Se tot golește țara noastră
Și sufletul se tot golește,
Iar soarele pe bolt-albastră,
E trist și nu mai ne-ncălzește
Cum ne-ncălzea odinioară,
Nici cucul nu ne mai vestește,
Sosirile de primăvară,
Că țara-ncet se tot golește.

Se tot golește țara noastră
Și satele se pustiesc,
La casele din țara noastră,
Nici berzele nu mai sosesc
Și nu mai vezi nici juni călare,
Mai rar mirese la altar,
Visează frații la plecare,
La trecerea peste hotar.

Stau trist și-ascult pe malul mării,
Cum lebăda își cântă cântul,
Ea cântă marșul desțărării,
Se-aude cum plânge pământul,
Și plâng Carpații și gorunii
Plânge și Dunărea albastră,
Și plâng în ceruri și străbunii,
Că se golește țara noastră.