Paula ROMANESCU

Se sting luceferi, altii se aprind.
Doar omul…
Si totusi, poezia!

Sonet 1

Se-ntrec profeţii să ne dea de ştire

Că ne aşteaptă vremi de nou potop
Iar cel ce va scăpa şi de-acest hop
Va-ntemeia o nouă omenire
Cu, ’n loc de zâmbet, clonţ de fier şi, dop

În spartele urechi, de asurzire
Prinse deja, când vânt de neiubire,
De freamătul frunzişului de plop

Nu va mai şti, ci doar de ne-nţelesuri
Din foste vorbe, de-un deşert de şesuri
Cu râuri de cenuşă sub necuprinsa zare

Când nimeni nu va fi, nici cui să spună
Că fluviul orb al lumilor sub soare
E doar o repetabilă minciună.

Sonet 2

Nu lacrima privighetorii-i roua

Ci plânsul ierbii mut precum uitarea
Când pe pământ se arcuieşte zarea
Seninului, pentru venirea a doua

A Celui aşteptat din depărtarea
Înscrisei legi pe care omul o a
Tot repetat cu îndoiala noua
Şi vechea – teama, adorarea.

Credinţa lumii aţipeşte-n vatra
De spuză a stelelor ce nu mai ştiu
De-un mers pe rază când la ceas târziu
În ieslea goală gerurile latră.

Cocoşii-n noapte ţipă de trei ori
Şi totuşi, cântec de colindători…

Nu timpul trece

Nu timpul trece; numai noi schimbăm
Surâsul în grimasă; şi-n privire
Incendiul dorului din alte zile
Devine sloi de nu aflăm
Sensul iubirii – singura în stare
Să ’nlaţe temple clipei pieritoare.

Nu timpul trece; numai spaima creşte
Şi-n dantelări de riduri ne zideşte
Într-o oglindă răsturnată
Din lumea lui A fost odată…

Treacă dar timpul !
De vom fi ştiut
Cântul iubirii – tainic început,
Noi, umbre trecătoare, ultimi zei,
Vom face ca lumina să răsară
Din ochii tăi, din ochii mei…

Ceva se-ntâmplă universului

                              „Să ascultăm bătaia sângelui nostru şi pulsul pământului”
                                                        Léopold Sédar Senghor

În ritmuri de tam-tam inima lumii
Prinde a bate. Ţărm de linişti nu-i
La marea de nelinişti frământată ;
Ceva se-ntâmplă universului !

In ritmuri de tam-tam pământul mare
Se prinde. Umbrele trecutului
Se-aştern sub cer ca aripi de răcoare ;
Ceva se-ntâmplă universului !

În ritmuri de tam-tam oceanul spune
Povestea omului. Lacrima cui
Să stingă plânsul lumilor nebune ?
Ceva se-ntâmplă universului !

În ritmuri de tam-tam cuvântul vine
Să prindă înţelesurile toate :
Sub cer e destul loc şi pentru tine,
Ascultă-ţi inima, omule frate !

In ritmuri de tam-tam inima lumii
Prinde-a cânta. Şi zarea parcă e
O mare de lumini descătuşate
Cu valuri largi de negritudine.

Se prind în dans mareele albastre,
Umbre şi măşti, lumină şi cuvânt ;
Inima lumii-i ritm, sufletul cânt,
Neînţelesuri nu-s, şi totuşi cui
Să spun că-n noaptea nopţii noastre
Ceva se-ntâmplă universului ?