Paula ROMANESCU
…Că toamnele m-ajung și, mi se pare că-s strugur necules uitat în vie…

.

.

Tu-mi spui de-o toamnă…

Tu-mi spui de-o toamnă,
eu nu ştiu să mint.
Tu mă răneşti cu vorbe de alint,
eu c-un surâs-tăcere te dezmierd
spre a mă regăsi cât să mă pierd
în tot pustiul de pe lume când
dă să înfloare tremurul de gând
că s-ar putea-ntâmpla ca bunăoară
să-mi fie dată dragostea de-o oară
la care şi luceafărul din cer
a năzuit când tainicul mister
l-a fost robit cu greul unui dor
ştiut numai de omul muritor…
Eu dorul-dor îl ştiu, tu vrei să crezi
că viaţa-i o livadă cu poame dulci şi verzi
Şi timpul trece, aurul din păr
se face-argint
iar stelele ne mint,
                      ne mint,
ne mint,
cu adevăr…