ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 19 Iun. 2018
Autor: Dr. Ionuț ȚENE, membru UZPR
Publicat: 19 Iun. 2018
Procesare și adaptare: Dorina RODU
Editor: Ion ISTRATE

Mihai Viteazul și tratatul secret cu țarul rus pentru apărarea ortodoxiei europene!

Mihai Viteazul a fost un protector și promotor al ortodoxiei în centrul și estul Europei. Domnitorul muntean a folosit ortodoxia ca o armă religioasă și ideologică pentru menținerea identității și a moștenirii bizantine, atât în lupta contra imperiului otoman cât și împotriva prozelitismului catolic și reformat. Mihai Viteazul și-a construit politca internă pe sprijinul bisericii și s-a inspirat de ortodoxie pentru a cuprinde sub sceptrul său și pe românii din Moldova și Transilvania. Domnitorul s-a bazat foarte mult pe sfetnicii săi clerici și a sprijinit biserica ortodoxă din cele trei țări românești. În 1594 îl sprijinea să urce pe scaunul mitropolitan pe Eftimie al II-lea (1594 – 1602), un sfetnic de nădejde de care a ținut seama în scurta sa și zbuciumată domnie. Mihai Viteazul s-a folosit de episcopul Teofil al Râmnicului și episcopal Luca al Buzăului (1573 – 1602), apoi mitropolit al Ungrovlahiei (1602 – 1629) în misiuni diplomatice. Se sfătuia și cu călugărul Serghie cu care a implementat într-un sobor la Târgoviște reforme pentru restaurarea vieții monahale în Valahia după modelul athonit. Mihai Viteazul s-a servit de tratatul cu principele transilvan Sigismund Bathory din 20 mai 1595, la care au participat episcopii Teofil și Luca pentru a prelua bisericile ortodoxe din Ardeal sub patronajul mitropoliei de Târgoviște. Astfel s-a reușit construirea mitropoliei ortodoxe de Alba-Iulia sub harul lui Ioan de la Prislop, în care românii ardeleni s-au regăsit protejați de voința domnului valah. Prins între Imperiul Otoman și imperialii sfântului imperiu roman de națiune germană, Mihai Viteazul a ales propria cale diplomatică.

A intrat în 1594 în Liga Sfântă zdrobindu-i pe turci în mai multe bătăli pe Dunăre și la Călugăreni. Dar Mihai Viteazul a mai făcut un lucru pentru a-și asigura spatele în fața expansiunii turcești și poftei imperialilor. Înainte de a semna la Mănăstirea Dealu în iunie 1598 tratatul cu Rudolf al II-lea, prin care era finanțat de germani și gradat căpitan general împotriva necredincioșilor, Mihai Viteazul, fidel credinței ortodoxe și folosirii acesteia ca armă religioasă și politică, a semnat o înțelegere secretă cu țarul Rusiei. Mihai Viteazul a făcut numeroase danii bisericilor și mănăstirilor din Ardeal până în Maramureșul istoric dincolo de Tisa, dar și în Moldova și în sudul Dunării. Românii din Ardeal vedeau în domnul valah un restituitor și apărător al ortodoxiei. Cronicarul maghiar Szamoskozy îl acuza pe Mihai Viteazul că a făcut ”toate lucrurile cu ajutorul călugărilor, aceștia i-au fost iscoadele”. Domnul valah era presat și de ofensiva contrareformei, deoarece sinoadele de la Brest-Litovsk din 1595/1596 au hotărât ca o parte din episcopii ruteni să se unească cu Biserica Romei. Mihai Viteazul se vede ca un apărător al polonezilor ortodocși și inițiază o alianță cu Moscova pentru apărarea dreptei credințe în fața islamului și a contrareformei catolice. Domnul român îl numește pe călugărul Serghie ca episcop de Maramureș și Muncaci, cu sediul la Muncaci, pentru apărarea dreptei credințe în Transilvania de nord în fața uniatismului. Mihai Viteazul realizează că fără o alianță cu țarul rus va rămâne singur în fața prozelitismului catolic și a ofensivei turcești. Mihai Viteazul avea o relație specială cu voievodul Kievului și se sprijinea pe luptătorii cazaci în luptele sale. Relaţiile dintre Mihai şi Constantin Vasile erau de notorietate în Europa vremii, fapt demonstrat şi de mărturia raguzanului Giovanni De’Marini Poli, care raportează împăratului Rudolf al II-lea la 31 ianuarie 1598 despre planurile privind o campanie în Moldova ale voievodului muntean. ”Astfel Mihai a chemat la el pe cazacii care erau în Transilvania şi a trimis după alţii în Polonia la cneazul Vasile, palatinul Rusiei, cu care are bună înţelegere pentru aceşti cazaci şi pentru toate celelalte de trebuinţă şi a mai pus să-i ademenească pe cazacii din garda lui Ieremia Voievodul, care s-au şi hărţuit în Moldova cu moldovenii şi au trecut cu anasina prin Moldova cu toată împotrivirea lui Ieremia Voievodul … şi aşadar Mihail Voievodul aşteaptă un număr de cazaci de aceştia prin mijlocirea cneazului Vasile Palatinul, pe care îi ţine pe toţi cu leafă, pe lângă darurile în bani pe care le trimite când pune să-i cheme”.

Relația cu voievodul Kievului erau datorită afinităților religioase ortodoxe. Kievul se opunea cancelarului polonez catolic, Zamoyski. Mihai Viteazul îl trimite pe episcopul Luca al Buzăului la Moscova să se întâlnească cu țarul Feodor, fiul lui Ivan cel Groznic, pentru a primi sprijin financiar și militar în vederea refacerii oastei și bisericilor ortodoxe distruse de turci în Țara Românească. Luca al Buzăului încheie un acord verbal cu țarul Rusiei în iulie 1597. Episcopul Luca se întorcea de la Moscova cu mari daruri, 200 de galbeni, cinci perechi de blănuri de samur și de vulpe neagră și o scrisoare care amintea de un tratat secret. Din scrisoare reiese că tratatul era politic și bisericesc. ”Și tu, Mihaile voevod, să fii sub înalta noastră mână și să fi păstrat în grația noastră imperială și în viitor măria noastră imperială vrem să ne ținem sub protecția noastră imperială și să te păzim și să te apărăm de toți dușmanii tăi fără excepție.” Reîntors acasă episcopul Luca primește de la Mihai recompensă pentru serviciile aduse  ”sate și vecini în valoare de 145.000 aspri”. Despre acest tratat secret care asigura protecție lui Mihai Viteazul în lupta sa de apărător al ortodoxiei ar trebui să se cerceteze arhivele de la Moscova pentru a se identifica noi dovezi și răspunsuri despre complicata geopolitică a epocii.