De ve` voi

De ve` voi

Iubita mea nu sunt poet
Şi nici nu ştiu dacă mai sunt,
Sunt umbră poate pe pământ
Un neconform , un desuet.

De vină nu-s că sunt aici
Doar mama m-a adus în pântec,
Iar scâncetul i-a fost un cântec
Pentru dorinţa de-a trăi.

În mine nu am pus nimica,
Cu tot ce am îi aparţin
Şi-n mediul ei acum divin
Mă va chema buna mămica.

Atunci îmi vei vorbi de toate
C-atunci eu n-o să mai aud,
Sfinţit va fi giulgiul meu ud
De genele-ţi înlăcrimate.

Sărutul tău pe al meu sicriu
Va fi pecetea morţii mele,
A faptei celei mai rebele
Pe care o fac cît mai sunt viu.

De vei voi aruncă-n urmă
O mână de ţărână,
Ş-un ban arunce a ta mână
Să am de dări ce voi avea
In drum spre a mea mumă