Lidia BURDUJA

la început

Poem selectat din volumul de poezii în pregătire pentru publicare, ”Prizoniera cioburilor de vise”

a fost singurătatea lui Dumnezeu,
infinită cât Universul vidat cu nostalgii
despre cuvântul pro-creației
în tăcerea jocului cu umbrele,
lumina a devenit pe rând, rază, explozie și alte puzderii de stele
aruncate pe orbite circumscrise haosului
cu exactități demne de invidia matematicii egiptene
și-ntre toate minunile create,
omul a început a vorbi cu sinele
și cu degetele-nfipte-n ferestrele sufletului
ca niște zăbrele ce n-aveau să-nlesnească niciodată evadarea,
tocmai pentru că omul nu știa
că este privat de libertatea de-a nu mai fi el
al haosului sau doar al iubirii, prizonierul a devenit artist,
scriind despre tristețe, pictând îngeri cu dizabilități
și făcând play-back la Cântarea cântărilor,
într-un cuvânt – ultimul! –
trăindu-și viața ca pe o desăvârșită operă de artă
la sfârșit a venit din nou,
singurătatea cu disperarea părăsirii,
razele rămase fidele credinței, s-au adunat într-un mănunchi
de absolută victorie asupra întunericului
cu întreaga lui dialectică
și-acestea toate s-au făcut când neputința de-a mai iubi,
au numit-o IAD,
îngerii care strigau în cor:
– Mai multă lumină!