nebunul se crede rege
la biserica din deal
la mânăstire
și pe șesul cu mioare
în țară
lacrimi de jale
în biserica din vale
sub praf se răscolesc bătrânele icoane
altarul nu mai suportă molia și caria
pridvorul își cere dezrobirea pe vecie
lemnul stejarului din dumbravă
se vrea în clopotniță
să fie
o toacă a dezrobirii
la biserica din deal
clopotul cel mare se răsucește în bătaie
în clopotniță
izbăvirea fierbe a răzbunare
cu scânteie
din șarja oțelului din limba de foc
lavă picură peste coasă
ascuțindu-i vârful împușcat
lavă curge peste sapă
netezindu-i fața de gloanțe ciuruită
la mânăstire
în codrul secular se aud ritmuri de toacă
cu mâinile plăpânde și curate
măicuțele își storc lacrimile peste lăcașurile
furate de balauri
păgâni adunați în troacă
troaca porcilor din codri de aramă
aici
în mocnire se așteaptă toaca dimineții
cu suflul proaspăt pentru dreptate
pentru a zdrobi fudulul feudei
venit peste noapte
pe șesul cu mioare
tălăncile suspină
ciobanul împărat se crede
în țară e jale
imbolduri nepotolite ard încet memoria
eroilor jertfiți
li-i somnul pângărit
în țară e jele
nebunul se crede rege
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania