ALEARGĂ SPERIATE

E o dimineaţă ca o gutuie galbenă,
Vântul cu roua pe buze se clatină,
Zilele trec,gândurile mă-nfioară
Şi pătrund în inimă ca o povară.

Cufundat uneori într-o linişte adâncă
Îmi privesc chipul obosit în oglindă,
Observ că din păr a început să ningă
Iar anii negri,zgomotoşi mă inundă.

Ştiu limita subţire dintre viaţă şi moarte
Dintre trandafirul din grădină şi o carte,
Dintre câmpul verde şi sufletul meu gânditor,
Şi simt nevoia să dau bucăţi din el tuturor..

Cântecul duios al cucului mă înfioară,
Roiuri de gânduri îmi adun şi-apoi zboară,
Mă-nţeleg doar cu lumea veşnică a stelelor
Şi cu lumina stinsă a cometelor.

Dar timpul aleargă fără încetare,
Gândurile îmi răscolesc amintiri amare,
Aleargă speriate prin grădini crezând
Că viaţa le va permite să rămână oricând.