Sub geana de tihnă a verii-n soare scăldată,
Stăteam de veghe într-o amiază odată,
Tăcerea din suflet începu să fiarbă,
Mulţimi de insecte se plimbau prin iarbă.

Aerul fierbinte agale adia,
Liniştea zilei pe câmpuri înflorea
Soarele-mi ardea buzele crăpate de sete,
Lumina lui făcea lumină peste sate.

Valuri încinse de arşiţă se revărsau,
Pomii umbroşi în mister se învăluiau,
Căldura printre copaci se furişa
Şi peste câmpie se rostogolea.

Apa curgea pe obrajii sperietorilor,
Râurile abia mai puteau să curgă,
Păsările se topeau în zbor de căldură
Parcă s-a mistuit întreaga natură.

În mirosul de petale ce mă-nconjura,
Un fulg luminos în ochi îmi scânteia,
Copleşitoarea amiază mă desfăta,
Împreună cu pâinea din cuptor ce se scotea.