De-ai crede

Ca cercetând însemnătatea sa
Întrânsul eu să deslușesc
Un lucru ce premite-așijderea
Ceea ce stă întru firesc.

Și-n adevărul ce se vrea admis
Chiar recunosc în sensul său
Un drept ce pentru amândoi stă scris
Să ardă pentru noi mereu.

Ci-n ochii tăi citind ce ne-a fost dat,
Acum când tot am înțeles,
Eu las ceea ce ne-a predestinat
Se desfășoare-n al său sens

Descătușându-se printr-un sărut
În noi adânc, necruțător,
Simțul ales, de inimă cernut –
Amorul pur și arzător.

Și cum n-aș fi crezut că între noi
Amorul nu s-ar fi putut
Înfiripa fără vreun semn de soi
Să te iubesc cu foc încât –

Determinat de sensu-i însemnat,
Ce-n inimă ne-a răzbătut,
Prin care-acesta tainic ne-a legat,
În clipa dulcelui sărut

Să-ți lunec de pe buze-ncetișor
Pe-al tău obraz suav și fin
Simțind înflăcărarea-ți de amor
Vădind pe chipul tău calin,

Căzând de pe obrazul tău arzând
Cu sărutări ușoare, moi,
Încet pe gât, pe umărul rotund
În vraja piepților tăi goi.

Semnat: George Ciprian Bălan