Ieri abia am ridicat-o gârlă mare de apă
Copacii pădurii mă priveau foarte curioși
Norii se rostogoleau, făceau tumbe mari în noapte
Dacă ași avea casă, ași duce gârla acasă
Și în ogradă ași așterne țesut din flori
Încă aștept liniște, liniștea iubirii să mă sune
Cât sângele secundei mai urcă la deal
Dar inima timpului nu mai bate fericită
Nici glasul plecării nu se mai întoarce
Ieri am pierdut secunda iubirii din ceas
Sunt sigur că ruginește obosită sub ai mei pași
Pași îndoliați prin muguri de rouă
Când se topesc dureri într-un bulgăre de rouă
Și-l rog pe trecut, îl rog măcar să tacă
Să pot să vin, să pot să plec măcar odată
Ce vise obosite poartă a mea soartă
Să ducă toată viața în spate un bulgăre de apă.

Dumitru Petraș