Ți-s ochii atât de aspri și albaștri!
Simt că mă înec în valuri și furtună
De când a devenit plimbarea ta nocturnă
Sufletul meu.

Tu rătăcești la mine-n gânduri
Și nu-mi dai pace să trăiesc.
Ce carusel! E-atât de nebunesc
Tot ce se-ntâmplă.

Ți-s ochii atât de negri și reci!
Sufletul ți s-a întunecat și gândul
Ți se schimbă ca vântul
În tăcere.

Dispari si apari după plac;
Dacă ai timp, când dorești,
Se-nvârte totul după cum poftești
Sau dispoziție.

Ți-s ochii atât de adânci!
Precum cuvântul ce l-ai rostit în primăvară
Când îmi era viața amară,
Dar mi-ai adus zâmbet.

Ma cuprind fiori, durere și mânie
Nici măcar nu știu ce s-a întâmplat,
Ce trăiesc sau am refulat
În mine.