Toader RĂDUȚĂ – Iași.
(din volumul Secundele Iubirii – premiul special al Festivalul Internațional de Creație
”Vrancea Literară” – ediția 2024)
Încătușat
izvorului de șoapte,
rostogolit
mă regăsesc curgând
în licărirea patimii deșarte,
pierdut în libertatea unui gând.
Miraculos
plonjez cu mintea-n clipa
unui uitat
și regăsit popas,
pe prispa unui cuib,
ce-a fost aripa fiorului
de-a face primul pas.
În herghelia tropotelor plânse
zadarnică e ruga unui mas,
chemările de taine-s prea aprinse,
imensitate-i
zborul ce-a rămas.
În graba întâlnirii
clipei faste,
mirifice fărâme de culori
înmuguresc
în fluierele caste
și în lumini
de sacre sărbători.
Icoanele
se schimbă peste noapte
și jurăminte
se sfințesc tăcut,
eternități
vremelnicesc deșarte
și se sfârșesc
abia ce s-au născut.
Minune
Minune e
să ai o floare-n casă,
ispititoare nimfă și iubită,
iar patul
să-ți miroase a mireasă,
ca iarba pentru fân,
abia cosită.
Să-ți gâdile simțirile
a cântec,
învolburate zboruri siderale
într-un uitat
și nesfârșit descântec
cu șoapte
zăvorâte-n catedrale.
Să-ți tremure în gene frenezia,
nespuse zboruri
cu aripi de fluturi,
să te rostogolești în străvezia
unui crepuscul,
fără de-nceputuri.
Să-ți tulbure
imboldu-n așteptare,
murg însetat
de trapul către stele,
cuprins de-o tainică înfrigurare,
ca la asediul unei citadele.
Să-ți murmure suspinul
a chemare
de însetată arșiță
de patimi,
în focul izvorât din adorare
pe-altarul dăruirii,
fără lacrimi…
Drept de autor © 2009-2025 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania