FEMEIE SIMPLĂ, DIN METROU

Femeie cu broboada trasă
Pe fruntea ta de păpădie,
Metroul cel grăbit te-apasă,
Necazul tău nimeni nu-l ştie…

Părul ţi-e alb… ca după vârstă…
Şi ochii blânzi… nerimelaţi,
Îţi ştergi în taină c-o batistă
Obrajii tăi îngrijoraţi.

Basmaua prinsă sub bărbie
E singura podoabă-a ta…
Şi-n jur parfumuri fine-adie,
Din blănuri lungi şi catifea.

Priveşti în jur c-un fel de teamă,
Gândind că nu eşti ca şi ei…
Bătrână simplă, simplă mamă,
Eşti o femeie-ntre femei!

Coşmarul tău se va sfârşi…
Metroul când ajunge-n gară,
Te-ntorci acasă, la copii,
La flori şi aerul de ţară.

Acolo-i pacea ta senină,
Acolo traiu-ți rânduiești,
Acolo nu te simți străină,
Acolo zi de zi trudești…

Femeie cu broboada trasă
Pe tâmpla ta cea cristalină,
În simplitate eşti frumoasă
Şi viaţa ta e o lumină!

Oraşul te sufocă grabnic
Şi pasul tău e poticnit…
În pragul tău modest, dar trainic,
E scris destinul tău sfinţit.