Despre poemul „Vis, în vară ferbinte”, de Jan Tristea
https://luceafarul.net/vis-in-vara-fierbinte
Un poem încărcat cu metafore și simboluri sub un limbaj poetic ce creează o atmosferă magică și visătoare. Sunt versuri excelente, frumoase, armonioase cu o logică provocatoare spre reflecție și explorarea profunzimii sentimentelor umane. „Te visez în fiecare noapte, pe tine”, sugerează o prezență constantă în visele poetului, într-o imagine idilică a unui câmp de grâu, cu spice bogate și binecuvântate ce poate simboliza o iubire oferită cu generozitate și grijă unei persoane îndrăgite, realizând o legătură profundă cu tradițiile și rădăcinile culturale. Prin „Dorința de a strânge comoara spicelor” poetul își exprimă pasiunea pentru a aduna bogăția și fructele muncii sau, poate, dorința unei îmbrățișări plină de dragoste cu prețul unui sacrificiu: „În sudoarea brațelor tremurânde se-neacă/ spre sărutul albastru al dacelor/ (…)”, aluzie la o iubire idealizată, pură și profundă. „Visezi în fiecare noapte, pe tine te cuprind, de dor, cu secera potrivită” sugerează o reciprocitate a sentimentelor, care mai simbolizează dorința de a fi împreună și de a împărtăși viața. E și o nostalgie pentru cele din viață petrecute: „Inima strivită sub auritele plete al dacelor latine”. În ultima strofă, afectată de alt stil de formă: „Să cuprind povârnișul blond stropit/ cu lacrimi albastre din cerul înstelat,/ (…)” creează o imagine poetică a naturii și a sentimentelor umane intense, iar „(…) snopii în clăile de mătase/ să-i aștern, din iubire cu patimi/, pe muntele cu falnicele comori.” poate simboliza dorința de a oferi totul persoanei iubite cu o reprezentare a speranței și eficacitatea unui demers fertil: „Să-mi revărs al grâului sămânță,/ pentru înălbirea ondulatului aurit/ al lanului cu spice.”
Vasile Iati
Drept de autor © 2009-2025 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania