Există întâlniri care nu se petrec într-o sală de evenimente, într-o bibliotecă sau la un festival, ci într-un spațiu aparent impersonal, acolo unde cuvântul străbate distanțele și se așază, discret, între oameni. Așa am cunoscut-o pe Ana Văcărașu – prietenă și colegă de condei –, prin firele nevăzute ale mediului online, dar mai ales prin firele vizibile ale poeziei.

• Timpul care a trecut de atunci nu a șters nimic din emoția primei descoperiri, ci mi-a adâncit sentimentul că am găsit în ea nu doar o scriitoare, ci un om al frumuseții lăuntrice, cu o forță de expresie care nu încetează să surprindă.
• Pentru mine, Ana nu este doar o voce literară, ci și o prezență luminoasă care are darul de a se depăși pe sine însăși mereu, cu fiecare pas, cu fiecare vers, cu fiecare carte. Scrisul ei poartă amprenta sincerității, iar dialogurile noastre, chiar și printr-un simplu mesaj, au mereu puterea de a înlătura distanța și de a da impresia unei apropieri firești, ca între prieteni vechi.
• Sunt recunoscătoare destinului că drumul scrisului ne-a adus împreună. Întâlnirea noastră este dovada că poezia are puterea de a crea legături reale, dincolo de timp și de spațiu. Și dacă astăzi o prezint pe Ana în fața dumneavoastră, o fac nu doar ca pe o autoare cu o operă de valoare, ci ca pe prietena mea, pe care o port aproape, cu admirație și afecțiune.
• Membră a Societății Scriitorilor Români, distinsă cu numeroase premii literare, Ana Văcărașu este o autoare cu un parcurs bogat: poezie, nuvelă și roman, traduceri, o voce puternică, apreciată de cititori. 
• Este autoare a 22 de volume (poezie și proză, 15 în limba română și 7 în limba spaniolă);
• Coordonator, redactor, corector și creator de copertă la trei antologii anuale colective, de poezie contemporană, a Cenaclului Simfonia Cuvintelor, pe care l-a înființat și îl coordonează;  
• A tradus 12 volume în sau din limba spaniolă;
• I-au fost publicate creații în peste 40 de antologii și reviste literare din țară și din străinătate;
• A realizat corectură de stil la peste 130 de opere literare în spaniolă și română, pentru aproape 40 de autori vorbitori nativi de limbă spaniolă și 20 de autori români;
• Critici importanți ai literaturii române contemporane – Ioan Holban, Constantin Dram, Marius Chelaru, Emilian Marcu, Cezarina Adamescu printre alții – au analizat cu atenție opera sa, confirmându-i autenticitatea și forța lirică.
• Ultimul volum de poezii al Anei, pe care astăzi am bucuria să îl aduc înaintea dumneavoastră, „Dansul emoției”, se prezintă ca o țesătură de lumină și melancolie, în care fiecare vers pulsează cu aceeași intensitate cu care bate inima unui om care refuză să lase emoția să se stingă. Autoarea se deschide ca o poartă spre universul unei sensibilități aparte, unde cuvântul devine respirație, iar versul, aripă a sufletului. Încă din dedicația inițială, adresată copiilor și nepoatei sale, poeta mărturisește dorința de a rămâne vie prin poezie: 
• „Mă vei găsi printre versuri și rime,
• vei auzi țipătul cocorului
• ce azi încă mai zboară
• prin lumina de amurg închisă în mine.
• Prin poezia mea,
• voi trăi alături de tine!”.
• Această mărturisire definește întreaga carte: poezia ca formă de permanență, ca liant între generații, ca mărturie a dăruirii în vers.
• Structura volumului, împărțită între poezie în vers clasic și poezie în vers liber, nu este doar o opțiune formală, ci o declarație de libertate: poeta se mișcă firesc între cântecul cu rimă și metafora liberă, între muzicalitatea clasică și vibrația modernă. Ceea ce dă unitate cărții nu este forma, ci acel suflu poetic care adună în sine, cum spune chiar autoarea, „virgulele respirației” pentru a le prinde în „dansul lin al emoției”.
• Astfel, cititorul descoperă un univers unde natura este transfigurată în simboluri sufletești: frunza devine rugăciune, vântul – mesager al dorului, iar toamna se schimbă într-un timp al despărțirilor blânde. In poezia „Toamna dintre tăceri” natura devine oglinda trăirilor sufletești. Vântul este când dușman, când confident, iar depărtarea capătă chip de lumină: 
• „Și dacă te-ntreabă,
• Când trece în grabă
• Un timp ce-ar putea să mai vină,
• De ce depărtarea
• E-albastră ca marea,
• Să-i spui… c-a băut doar lumină.” 
• Aceasta este una dintre acele imagini care surprind esența liricii Anei Văcărașu: o melancolie strălucitoare, o durere transfigurată în frumusețe.
• În poezia În casa poetului, Ana Văcărașu ne invită în sanctuarul intim al creației. Poezia devine zidire de suflet, iar fiecare cuvânt devine piatră vie a unei case în care intri cu sfială, iar îngerii „se uită pe furiș”, semn că actul poetic este vegheat de o tainică forță divină. Finalul poemului este cutremurător: 
• „Pe prag au scris: Pășește, străine-n casa mea,
• Dar calcă mai cu grijă, sunt lacrimi pe podea!”
• Un alt poem de referință este „Azi m-am întors la poezie”, o confesiune despre redescoperirea vocii interioare in care poeta descrie metaforic sufletul ca pe o ființă separată, aproape copilărească – „îl iau și-l strâng la piept cu duioșie”. Poezia devine aici gest de vindecare și de împărtășire, un dar adus celorlalți din propria suferință transfigurată.
• În poezia „Dansul emoției”, care dă titlu cărții, respirația însăși este surprinsă ca o mișcare de punctuație. Citez: „respirația își adună încet virgulele și se prinde cu ele în dansul lin al emoției”. Aici vedem arta Anei de a transforma materia limbajului în trăire pură.
• Partea spirituală a volumului culminează cu poemul „Nașterea Domnului”, unde smerenia, lumina și bucuria sunt redate prin imagini delicate: „mireasmă de ierburi”, „fâlfâire albă de aripi”. Tot în această cheie, rugăciunea devine poezie, iar poezia rugăciune. Vocea poetei se ridică din adâncul trăirii, dar se îndreaptă mereu în sus, spre transcendent.
• Un aspect cu adevărat emoționant și definitoriu pentru acest volum este implicarea poetei în viața culturală a satului natal. De fiecare dată când este invitată, Ana Văcărașu se întoarce „acasă”, acolo unde rădăcinile o cheamă și unde tinerii artiști o primesc întotdeauna cu bucurie. Cartea adună poezii create special pentru expoziția Grafit Grafic, organizată la Centrul Cultural Constantin Arvinte, din Voinești, Iași, acel colt de lume care ocupă un loc special în sufletul autoarei. Ana adună în vers lucrările plastice ale elevilor, transformându-le în surse de inspirație. Prin aceste poeme, autoarea face din cartea sa nu doar un volum personal, ci și un dar adus comunității. Cuvântul ei devine oglindă pentru emoțiile copiilor, pentru creațiile lor fragile, confirmând faptul că literatura nu este ruptă de viață, ci participă activ la educație, la înfrumusețarea activităților comunității și la păstrarea memoriei vii a satului.
• Pe lângă rădăcinile spirituale și comunitare, volumul de față dezvăluie o altă fațetă a poetei. Ciclul dedicat nepoatei sale, micuța Ilinca, este o mărturie de dragoste transpusă în versuri de o gingășie cu totul aparte: 
• „Ochii tăi ca o taină… / Un tărâm îngeresc, / Râsul tău… fericirea / de-a simți că iubesc.” 
• „Și mă-nalț și-mi răstorn/ Raiul tot pe-o aripă,/ Când te strâng lângă piept/ Și mă frâng într-o clipă.”
• În aceste poeme, copilăria devine o icoană a purității, iar dragostea de bunică se înalță la rang de rugăciune.
• Cartea aduce împreună mai multe planuri: personal, comunitar, spiritual și universal. În același timp, Dansul emoției adună între coperți toate anotimpurile ființei: toamna dorului și a melancoliei, primăvara renașterii, vara copilăriei și iarna credinței. O carte a reîntoarcerii la frumusețea pură a trăirii.
• În acest volum de poezii, Ana Văcărașu dansează cu emoția prin cuvinte, iar noi, cititorii, suntem invitați să intrăm în acest dans și să-l continuăm în propria inimă.
• O felicit din tot sufletul pentru toate realizările de până acum și îi doresc succes deplin în călătoria literară!

• Violeta ANDREI STOICESCU,
  poetă și jurnalistă, membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România