În ochii tăi…
Autor: George Ciprian Balanlnvitaţie la lectură
În ochii tăi, și doar în ei,
Mi-e evadarea către soare,
Cum liberi zboară porumbei
Pe cer pierzându-se în zare.
.
Și tot în ei, de-i vrând să știi,
Eu văd o dragoste deplină,
Ce ne-ar putea adeveri
O soartă veșnică-n lumină.
.
Și numai lor, a-ntregii-mi vieți,
Călăuzirii-mi las destinul,
Cum strălucind în dimineți
I-anunță soarelui deplinul
.
Luceafărul încântător
În fapt de zori în revărsare –
Al soarelui prevestitor,
O stea duios de-mbietoare.
.
Iară când soarele ieșind,
Lăsând Luceafărul s-apună,
Și ceru-ntreg scăldat fiind
În prețioasa sa lumină
.
Doar ai tăi ochi și doar ai tăi
Ce-i oglindind curat splendoarea
Precum răsfrâng deplin văpăi
În zile limpezi blândă marea
.
Și mie-mi vor răsfrânge dar,
Leit, iubirea-ți invocând-o
Cu simțământ ca-ntr-un altar,
Cu gând ales și preacinstind-o.
Rubrica: lnvitaţie la lecturăAutor: George Ciprian Balan
Distribuie: Facebook LinkedIn WhatsApp E-mail
