Cerdacul nopților cu mii de stele,
Răsărit din bârne în bătrânul sat,
Tu ai păstrat poveștile acele
Ce-o bunică blândă mi le-a depănat.

Acolo ne strângeam, mușcați de seară,
Cu genunchii juliți și ochi curioși,
Priveam cum luna albastră coboară
Peste pomii roditori, misterioși.

Pe scândura uscată și albită
De atâtea ploi și sfinte sărbători,
Copilăria-mi stă încremenită
Și-mi umple ochii de lacrimi uneori.

Oricât de mari ne-ar crește azi poteca
Și drumul vieții ne-ar duce-n depărtări,
Ne-ntoarcem toți unde ne-a fost povestea,
În cerdacul nostru plin de vechi chemări.