Conacul Ilie din Hârtop

Despre Conacul Ilie din satul Hârtop, comuna Bârgăuani, județul Neamț, localnicul Constantin Bordei mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2010, în incinta acestuia.

– Domnule Constantin Bordei, l-ați întâlnit pe boier?
– Sigur că da, îl chema George Ilie și era din Focșani, unde avea reședința de la oraș; în locul lui, avea grijă de moșie administratorul – unul Cojocaru.

– A avut familie?
– Da, era însurat și avea un băiat și o fată.

– Cine a construit conacul și în ce perioadă?
– Clădirea a ridicat-o mama lui, Emilia Ilie, înainte de 1900.

– Cât de mare era moșia și ce cuprindea?
– A avut peste 100 ha, dintre care majoritatea era pământ arabil, vreo 15 ha de pădure la deal, 7 ha de livadă lângă conac, pășuni și fânețe.

– Ce cultiva?
– De toate: cereale (grâu, porumb, orz și ovăz), cartofi, mazăre și fasole.

– A crescut animale?
– Avea vreo 40 de boi pentru muncă, vaci de lapte, șase cai de tracțiune și multe păsări.

– Cu ce se deplasa?
– În drumurile mai lungi, mergea cu mașina, iar pe moșie umbla cu trăsura.

– Cum se purta în relațiile cu sătenii?
– Era un om de treabă; toți care munceau cu ziua la el primeau, regulat, bani, produse și lemne de foc. Îi ajuta pe țărani, mai ales iarna, cu făină și cereale; când nu mai aveau ce mânca, se duceau la el și cereau ce aveau nevoie, urmând să lucreze pe moșie în vara care urma.

– Descrieți, vă rog, curtea boierească, așa cum arăta pe atunci.
– Conacul [situat la 22,3 km nord-est de Piatra Neamț] avea un singur nivel, cu șapte camere. Dinaintea lui, era un parc cu alei pavate cu macadam, flori, copaci înalți, iarbă și niște statui din piatră, în spate – o livadă mare, iar în lateral – beciul, fântâna, garajul mașinii, șopronul în care ținea trăsura, un grajd lung de vreo 60 m, hambarul de alături, magazii și alte anexe. Curtea, având o suprafață de 7 ha, era împrejmuită de un gard de cărămidă, cu o poartă mare la intrare.

– Ce s-a întâmplat la venirea comuniștilor?
– I-au confiscat tot într-o noapte [în 1949], când boierul nu era aici. Oamenii au tăbărât și au jefuit ce-au vrut din conac și din curte, au dat foc la grajd și la hambar, au dărâmat gardul și au furat cărămida; a fost prăpădul de pe lume… În clădire, mai întâi s-a instalat școala și, după aceea, sediul colectivului [G.A.C., apoi C.A.P.]. Din 1962, aici a rămas numai o brigadă până la revoluție, când s-a înființat o societate agricolă, care mai e și acum, tot acolo.

– Ce soartă a avut boierul?
– Băiatul lui mi-a spus că a lucrat ca salariat la o întreprindere până la pensie, după care a murit la Focșani, unde a fost îngropat.

– A revendicat cineva fosta posesiune după 1989?
– Fata lui a venit și a cerut pământurile și conacul (atunci, a dormit la mine, cu fiica ei), pe care le-a câștigat; terenul l-a vândut cu 700.000.000 [de lei] unui italian ce le stăpânește și acum, iar clădirea am cumpărat-o noi.

– Ce a mai rămas, astăzi, din domeniul de altădată?
– Mai sunt conacul, beciul, niște tei și câțiva salcâmi din parc; fântâna s-a acoperit, nici nu se mai cunoaște unde a fost.

Florin Bălănescu