Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Căutat de dincolo de Carpați: Ion N. Oprea

                      Căutat  de dincolo de Carpați: Ion N. Oprea

                                                  -Scrisoare publică –

                                              -în subsidiar  pentru Mihai Bandac-

Citesc în “Vatra veche” de la Tg. Mureș, nr. 10 (82), octombrie 2015 – unde la pp.76-77 îmi este publicat articolul “Revistele Culturale: La Harghita-Covasna-Vâlcele-Araci, Casa memorială “Romulus Cioflec”, “La umbra nucului bătrân”, cu revista “Caietele de la Araci”, răscolitoare de istorie… Romanul “Vârtejul” a românului Cioflec, premiat de Academia Română, tradus de maghiarul David Gyula, consătean”, publicat mai întâi în altă revistă de suflet, “Luceafărul”-Botoșani, la 9 iulie 2015, la rubrica “Curier De la “Vatra veche”, la noua “Vatra veche”, spusele lui Mihai Bandac:
  Din nou felicitări pentru nivelul consecvent tematic și grafic al neconfundabilei Reviste “Vatra Veche”.
Felicitări  redacției și desigur colaboratorilor prestigioși.
O notă specială  pentru dl. Ion N. Oprea. Mi-ar face plăcere să am o discuție telefonică cu domnia sa dacă este posibil să-mi trimiteți numărul său de telefon.
Mulțumiri încă odată.
P.S. Am  întârziat din motive electronice, tehnice.
Cu prețuire,  Mihai Bandac, p. 80.

Mihai Bandac, cel care în același număr al revistei „Vatra veche” o ilustrează, celui care „Vatra veche” de astăzi îi construiește un medalion, p. 86,  cu spusele admiratorilor, Petru Comarnescu în „România liberă” din iunie 1967,  din care aflu că-i mai  tânăr ca mine, născut în 1939, la Lucăceni – Satu Mare, pictor de mare talent, cu expoziții în mai toată țara și în străinătate, dar și cu multe  cuvinte de apreciere semnate de nume tot mari,  Ion Frunzetti („Contemporanul”, 1970 și  „Artiști români contemporani”, 1971), Giulio Carlo Argan, Roma, 1973, Gian Luigi Biagioni Gozzoli, Toma Caragiu, 1975, Gh. Pituț, „Luceafărul”, 1979, Fănuș Neagu, 1979, Ioan Alexandru, 1979, Nichita Stănescu, 1980, Negoiță Lăptoiu, „Tribuna”, octombrie 2005.

Mihai Bandac, fotografiat în fața sediulului Academia di Romania: Expoziția la Academia di Romania, Roma.

Mihai Bandac cel cu care revista „Vatra veche” nr. 10, 2015, își deschide numărul  cu picturilor – „Toamnă timpurie”, „Câmpia Română”, „Primăvară lângă Corbeni”, „Toamnă la munte”  – și cu altele în întreg numărul-,” Vatra veche dialog Mihai Bandac” „ De treci codri de aramă”, cu poza sa, semnat de Nicolae Băciuț,  din care aflăm că este mai mult decât artist, dar din modestie, cel lăudat, consideră că ar fi vorba doar despre o licență  a mai distinșilor colegi cu activitate în presă, o simplă interpretare, dar și eu, de aici de la Iași, cunoscându-l,prin operă,  consider că Mihai Bandac, de la Lucăceni-Satu Mare,  este un mare talent.

 Altfel, Nichita Stănescu, atât de  cunoscător,  încă din 1970, octombrie 5, nu ar fi decretat:  „Cu începere de astăzi, 5 octombrie 1970, cu prilejul minunat al zilei de naștere a pictorului Mihai Bandac, se instituie în România Mișcarea Națională Culturală BANDACIADA. Ea se va desfășura pe parcursul celor peste 30 de zile care reprezintă intervalul până la data de 8 noiembrie, când sunt sărbătoriți Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril și când manifestarea va atinge apoteoza sa…”

Oare și pentru că l-a asemănat cu un DAC- așa cum îl văd și eu pe Mihai Bandac- dac erou în cărțile mele despre daci…?

Dintr-un asterisc, la ceea ce mă refer aflu, și mă bucur că  de la începutul anilor 70, în București, în atelierul pictorului Mihai Bandac funcționează Fundația Culturală Româna „Dacia Liberă și Nemuritoare”şi printre membri fondatori se află entuziaști ai multor generații de artiști, pictori, sculptori, poeți, iar cărțile mele „Dacii la ei acasă”,349 pagini,  și „Dacii și noi”, 319 pagini,  Editura Pim, Iași, 2015, le-ar sta bine alături de lucrările lor, care tot veșnicie înseamnă.

„Dacia Liberă și Nemuritoare” a cărei președinte din 1972 este Mihai Bandac.

Deci schimb de adrese:  Ion N. Oprea, Splai Bahlui nr. 8A, bloc G1, sc. B, apt 10, Iași, telefon 0232/237914.  

                                                                  Ion N. Oprea

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. Mihai Horga spune:

    Un gest de noblețe!…a recunoaște meritele altuia. Felicitări,Stimate Ion N.Oprea!
    Mihai Horga
    Roman, la 03.11.2015.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5