Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Concursul Agata 2009

Concursul Naţional de Software Educaţional – Agata 2009 
 
Editura AGATA în parteneriat cu Asociația GREPIT, în perioada 13 mai-13 iunie a.c., la Botoșani, a organizat Prima Ediție a Concursului Național de Creație ”Sofware Educational – Agata 2009 „.  
 
Ediția din acest an, a cărei fază fiinală s-a desfășurat în perioada  11-13 iunie 2009, a reunit 9 participanți. Aceștia au fost selectați în urma evaluării lucrărilor a peste 32 de particiapanți din Bucuresti, Bacău, Galati, Brăila, Focșani, Iasi, Timisoara, Botoșani, etc.
 

Concurs AGATA 2009
Evenimentul a cuprins atât prezentarea celor mai noi tendințe și evoluții din domeniu cât și foarte multe sesiuni interactive, demonstrații tehnice și întâlniri dedicate promovării jocului logic şi descoperirii bucuriei creării de soft de calitate, inteligibil şi original.
 
In urma jurizării activităţilor s-au acordat:
Primiul I – Lupu Gabriel, din Vrancea, pentru lucrarea ”Logică și argumentare”;
Premiul II – Apostu Anca Elena, din Bacău, pentru lucrarea ”Incursiuni în timp”;
Premiul III – Dumenco Monica, din Bacău, pentru lucrarea ”Misterele clonării”,
Mențiuni – Crețu Răzvan, din Botoșani, pentru lucrarea ”Istoria aviației”.
 
Detalii despre concurs se găsesc la pagina oficială: www.concurs.agata.ro .


Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania