Irina Lucia MIHALCA

Dacă Timpul s-ar opri  

– Îmi place anticariatul unde răsfoieşti visele,
îmi aduci Cerul mai aproape,
graţie şi mişcare, pastel de acuarelă,
accent de tempera şi tuşul
prin care culorile trăiesc intens.
Precum fluturii albaştri treci
prin axiomele mele, dacă Timpul
s-ar opri pe genele tale,
clădirile din Veneţia ar avea sens! îmi spui.  

Închide ochii şi simte dorinţa-n cascadă
ce curge-n grădina misterelor,
ascultă vocea gânditoare a ploii, mesagerul
ce-ţi poartă paşii spre paradisul vieţii.

– Nu intra în Palatul Sunetelor închise în Neant!
Acolo, vioara departe îşi duce lacrima
cântecului de lebădă sau o poveste de bun-rămas,
încă persistă parfumul amărui
de migdal crescut în deşertul culorilor.

Continuă-ţi drumul, inspiră adânc
aerul dimineţii de toamnă,
roagă-te şi-aşteaptă, rând pe rând,
să-ţi înflorească visele!
Nu le opri zborul, nu le lăsa-n uitare,
sărută petalele mov-aurii de irişi,
evadează din tărâmul umbrelor
scăldate-n durere,
trăieşte doar în lumina clipei prezente,
fără să striveşti amintirile dragi,
sufletul tău va recunoaşte
clinchetul speranţei, urmează-i sunetul!

Eşti unic în lumea asta,
nu ai nevoie de zborul altor cuvinte,
acum eşti pregătit, deschide ochii,
priveşte totul în jur,
ascultă-ţi vocea trepidantă a sângelui,
nu te va minţi,
respiră adânc visele tale
şi lasă-le să-ţi invadeze inima!
Dumnezeu deseori se-arată,
– o lume paradoxală, miracolul tău revelat –
păstrează poemul acesta în buzunarul inimii tale.