Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Despre viaţă, artă și frumos …

Primit pentru publicare: 09 mai 2015
Interviu realizat de Prof. Doinița-Ana DOBREAN
Intervievat: Cosmina Marcela OLTEAN
Publicat: 09 mai 2015

Despre viaţă, artă și frumos

Doina Dobrean: Dragă Cosmina, te știu din anii de liceu: o adolescentă în sufletul căreia nu puteai pătrunde foarte ușor, destul de introvertită la început, nu atât de curajoasă precum ai devenit. Dar ce spun eu? Cel mai greu lucru, afirma Thales din Milet, este să te cunoști pe tine însuți…darămite pe alții, mereu în schimbare? Îți urmăresc zborul, mă bucură realizările tale, entuziasmul tău.
Ne angajăm într-o convorbire, și nu prima dată… Întrebările la care trebuie să răspunzi cel mai sincer, spunea Grigore Moisil, sunt cele pe care ți le pui singur. Încerc să intuiesc, așadar, întreburile pe care tu ți le pui.
Dar, pentru început, cum ai descrie, în câteva cuvinte, drumul parcurs până în momentul de faţă ?

Cosmina,pictataCosmina Oltean – Portret de Geanina Zaharia (UAGE, Iaşi – secţia Grafică)

 Cosmina M. Oltean: Sunt o persoană foarte meditativă şi melancolică, visez adesea cu ochii deschişi. Adesea mă opresc şi încerc să ies preţ de câteva minute din vârtejul timpului pentru a face mici retrospective ale micilor mele realizări. Dar spre a face o scurtă incursiune în timp, pot spune că am fost un copil modest, introvertit, dar foarte curios și dornic de cunoaștere. Nu eram conștientă de talentul și potenţialul ce zăceau în mine. Mult timp nu am fost, a trebuit să le descopăr singură și le-am descoperit la adevărata valoare destul de târziu. Dar cred că aveam nevoie de acest „mai târziu”… A fost o descoperire interesantă, simţeam cum mă transform într-o persoană mai bună, mai pregătită. Cred cu tărie că lucrurile pe care le descoperi singur te marchează, au o altă încărcătură, mai ales cele care ţin de sine.
Am început să lupt şi să evoluez la Liceul din Subcetate, sub îndrumarea dvs. şi a celorlalţi profesori minunaţi de acolo. E fundamental să ai o bază bine fondată. Va mulţumesc nespus pe această cale. Am avut norocul de a avea profesori extraordinari, iar celălalt noroc a fost acela de a fi o elevă deschisă către nemărginita întindere a cunoaşterii!
În liceu am cunoscut concurenţa şi tot datorită îndrumării dvs., am început să particip la nenumărate concursuri naţionale de artă, ce vizau desenul şi poezia. Iar rezultatele bune nu au întârziat să apară. M-am simţit onorată să particip la prestigiul şcolii.
Am învăţat, printre altele, că timpul schimbă culorile lucrurilor. E inevitabil, dar în mare parte sunt același copil iubitor de carte și recunoscător ca atunci și vreau să păstrez asta pentru totdeauna. Nu-mi doresc altceva decât să evoluez frumos spre o culme, să ajung departe și din ce în ce mai bună, ca om și profesionist. E o datorie faţă de sine și faţă de persoanele importante din viaţa mea pe care îmi doresc să-i fac mândri: părinţii, bunica, toată familia, prietenii și minutaţii domni profesori care m-au format!

DD: Mulțumesc, Cosmina. Mă bucur să aflu din mărturisirea ta, vorbind atât de frumos despre oamenii pe care i-ai întânit până acuma, că au fost pentru tine ca o binecuvântare.
Ce a urmat pentru tine după absolvirea liceului?

CO: Numai şi numai lucruri bune. Alte studii… În mod surprinzător, spre mirarea multora, am urmat apoi cursurile Şcolii Postliceale Sanitare din Topliţa. O alegere pe care mă bucur că am făcut-o, întrucât am mai învăţat tainele unei meserii. În paralel am urmat un curs de Design la Bucureşti şi, bineînţeles, am continuat să fac artă. Din 2012 am avut o serie de expoziţii la Topliţa, Miercurea Ciuc, Cluj Napoca şi nu numai. Am devenit membru al Cenaclului „Buna Vestire” din Miercurea Ciuc şi, foarte important pentru mine, colaborator la ziarul nostru județean „Informaţia Harghitei”. Apoi am început să apar în mai multe publicaţii din ţară, cu grafică, articole de artă sau eseuri. Lista este lungă, dar voi enumera câteva: „Aisberg” (Brașov), „Cetatea Culturală„ (Cluj Napoca), „Gând Românesc” (Alba Iulia), „Onyx” (Iași), „Luceafărul” (Botoșani), „Saeculum” (Focșani) ș.a., în câteva cărţi și pe coperţile unor cărţi.

DD: Observ că jurnalismul a devenit pentru tine o adevărată pasiune. Când și cum ai descoperit-o?

CO: Tot în liceu. Debutul a fost, cu mici compuneri, la revista noastră școlară, LYCEUM. Pasiunea a continuat să crească, la fel și bucuria când am debutat și în „Informaţia Harghitei”, în urmă cu doi ani, pe 22 februarie, cu un articol despre venirea la Topliţa a actorului Florin Piersic.
Mulţumesc d-lui redactor-șef Mihail Groza și d-lui Ştefan Danciu. M-am ţinut apoi de treabă și am tot publicat. Iar azi activitatea jurnalistică îmi aduce multă satisfacţie și intenţionez să continui la modul cel mai serios, pe latura artistică, firește, animată de entuziasm.

 DD: „Eu cred că omul trebuie să caute să găsească plăcerea în însăși munca lui. Consider că munca e o pedeapsă, numai dacă omul nu se află la locul potrivit, dacă face altceva decât îi place” – spunea matematicianul Grigore C. Moisil.
Din câte îmi dau seama, în tot ceea ce faci pui pasiune. Mă bucur că aplecarea ta spre artele plastice în liceu tinde să devină profesie.
Ce ne poţi spune despre arta ta și despre noul statut de studentă la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași?

CO: Despre creaţia mea aș spune că recent am trecut la o nouă tennică, în baiţ și o gamă restrânsă de culori, care pare să dea lucrări bune, căci până acum feed-back-ul a fost pozitiv. Încerc însă, pe alocuri, să împletesc această tehnică cu cea precedentă, în alb și brun închis. Ideea de bază e aceea de a da lucrări originale, prin combinare de tehnici mai puţin folosite. Iar acolo unde recurg ca sursă de inspiraţie la teme, motive sau manieră de redare a altor artiști, îmi doresc să reinterpretez total în maniera mea. Pentru că, până la urmă, asta înseamnă arta: să reinterpretezi, să modifici, să transformi și, dacă ai noroc, să inovezi… Nu ajută cu nimic să imiţi, fidel chiar, munca altor artiști. Trebuie să-ţi faci propia artă, indiferent dacă aceasta va fi admirată, criticată sau respinsă de cei ce formează publicul. La urma urmei, e lupta ta cu inspiraţia și cu hârtia goală ce o ai în faţă. Bineînţeles că încă de la început au fost oameni care mi-au admirat încercările, și au fost alţii care m-au subestimat, și o vor face în continuare, indiferent de ceea ce voi putea eu realiza. Nu e ușor și nu ai cum să mulţumești nici măcar un număr restrâns de oameni, darămite pe toţi. Nici nu intenţionez asta. Eu voi face în continuare ce îmi spune inima, voi continua să-mi aștern pe hârtie bucuriile, durerile, aspiraţiile, gândurile și tot ce mă frământă ori îmi alungă somnul…
Cu privire la statutul de studentă la Facultatea de Arte Vizuale și Design a Universităţii „George Enescu” pot spune că îmi aduce multă bucurie și împlinire. Simt că mă aflu în locul potrivit și că fac ceea ce trebuie. A fost pentru mine un drum lung până să ajung aici, dar cred că am ajuns exact atunci când trebuia. A fost nevoie să fac mici popasuri întâi, la Liceul din Subcetate, la Şcoala de Arte din Topliţa și la Şcoala de Asistenţi Medicali, de unde am cules, pe rand, câteva pietre ce constituie fundaţia educaţiei mele.
Şi aici am onoare de a fi îndrumată de profesori excepţionali. Studiez Istoria și Teoria Artei și încep să realizez ce înseamnă cu adevărat arta, care este situaţia ei actuală, care ar putea fi viitorul ei, cât este de complexă, de imprevizibilă și de greu de definit ca termen sau concept. E incredibil de greu, mulţi artiști mari și teoreticieni au încercat, însă au reușit să contureze doar o definiţie relativă.
Ceea ce e foarte important e faptul că, pe lângă multe altele, aici lucrez și la ascensiunea la care aspir în jurnalismul cultural. Recent, munca de cercetare m-a dus în faţa artei lui Luchian, la Muzeul de Artă de la Palatul Culturii din Iași. Nu pot descrie în cuvinte bucuria și emoţia pe care mi le-a trezit această experienţă. Am o admiraţie aparte pentru frumuseţea artei lui Luchian. Viaţa și opera sa au constituit tema de la examenul de admitere în facultate, iar acum, cu prilejul acestei cercetări, am redescoperit imensa bucurie pe care sensibilitatea artei sale mi-o produce în suflet.

 DD: O curiozitate: de ce ai ales ca specializare Istoria și Teoria Artei?

CO: Este o întrebare foarte bună. Exact asta ne întrebau și profesorii noștri când ne-am cunoscut. În cazul meu a fost ciudat, pentru că simţeam că îmi place să creez artă, să vorbesc despre artă, îmi place jurnalismul… Chiar am vrut să urmez o facultate de jurnalism, dar un master nu e exclus. Întâmplarea a făcut să existe o specializare care să înglobeze cam tot ce-mi place mie: Filosofie, Estetică, Jurnalism artistic, practică și teorie artistică (foarte multă), cinematografie (estetica filmului) și multe, multe altele. Am zis: „Wow… Asta trebuie să fac !’’, și asta fac, cu mare drag… Mă bucur că am ajuns până aici prin forţe proprii. De acum îmi doresc să ajung doar… foarte departe. Până acum totul e minunat!

 DD: Tu cum ai defini arta?

CO: Nu este o misiune ușoară. Arta este un domeniu extrem de vast, chiar mai vast decât ar fi lumea tentată să creadă. Mai ales în zilele noastre, când cuprinde mult mai multe decât cuprindea înainte. Arta este un domeniu foarte flexibil, nemărginit, este ca un tezaur spiritual al omenirii și care mai are multe de dat în viitor. Dar eu pot încerca să dau o definiţie doar la ceea ce înseamnă pentru mine arta. În viaţa mea arta a existat mereu, a ocupat mereu un loc privilegiat și așa se va întâmpla și de acum încolo. Eu am căutat arta în tot și-n toate, mereu, iar acest lucru nu se va schimba vreodată, indiferent de împrejurări.
Arta este o activitate specific umană, ce constă în crearea unei imagini luate din realitate, dar trecută prin filtrul imaginaţiei, al emoţiilor și sentimentelor pure. Arta reprezintă redarea unei realităţi prin prisma realităţii artistului și reflectă o anumită latură a personalităţii sale. Arta este o alegere, un stil de viaţă, dar mai mult decât atât, este o necesítate, un mod de supravieţuire a spiritului în momentele bune și cele de cumpănă ale vieţii, și în vremuri tulburi. Într-o astfel de perioadă ne aflăm și acum, când punem totul sub semnul întrebării și totul e aparenţă.
Dacă în Antichitate se vorbea despre artă fără artiști, caci operele nu erau semnate și erau uneori producţii colective, artiști precum egiptenii sau grecii au lăsat opere de o mare frumuseţe, firesc și simplitate care nu vor înceta să stârnească admiraţie, și nu prea au lăsat „profile” de artiști, dovadă că era pusă arta în faţă.
În contemporaneitate vorbim despre artiști fără artă, „artiști” care aspiră la un titlu ce poate fi ușor pe alte căi, dar care nu au operă și nu produc artă. Fenomenul este îngrijorător! Însuși conceptul de artă traversează o perioadă de cumpană, pentru că nu mai știm sigur în ce punct ne aflăm și încotro ne îndreptăm. Teoreticieni și istorici de artă afirmă că abia peste câteva decenii vom ști cu certitudine să dăm și un nume acestei perioade a artei. Alţii afirmă că marea artă a încetat să mai existe după apogeul Renașterii și că mare parte din ceea ce admirăm azi nu poate fi numită artă. Dată fiind situaţia, ce poate face azi un tânăr artist când aude la tot pasul „asta s-a făcut înainte, problema aceasta a fost discutată de alţii mult mai pricepuţi?” Reacţia firească e de retragere, căci ai senzaţia că orice ai face s-a făcut deja și e istovitor să încerci să aduci ceva nou. Ori asta trebuie să se producă natural, spontan și nu sub presiune și constrângere. Căci lucrurile bune și noi își au rădăcinile în spontaneitate și firesc.
Să nu uităm că dincolo de critici și canoane, care uneori nu își au sensul, arta înseamnă libertate de exprimare prin mijloace proprii artistului. Iar unealta supremă a artistului este sentimentul, emoţia…

 DD: Spune-ne câte ceva despre activităţile tale recente.

CO: Ele sunt în mare parte legate de viaţa academică, așa cum este și firesc. Dar înafara de acestea scriu constant articole de artă, lucrez la grafica mea ori de câte ori am ocazia, pentru că majoritatea timpului sunt cufundată în cărţi de specialitate…, multe cărţi. De asemenea, răspund diferitelor propuneri pe care le primesc.
Prin urmare, la începutul lunii martie a avut loc lansarea noii cărţi a d-lui Ionel Simota – ,,Caligrafia iubirii’’, care a ales pentru copertă o lucrare din noua mea serie, după ce cartea ,,Cântare și Tăcere’’, lansată la Miercurea Ciuc în august 2014, are pe copertă o altă lucrare ce îmi aparţine. Am mai apărut cu o pictură pe un volum de versuri scos la Iaşi – ,,Valuri fără maluri’’, iar o altă carte de poezii  ,,Umbrela Androginului’’ (foto)- ce-mi poartă pe copertă o lucrare grafică urmează să apară.
De curând, am colaborat cu d-na Cristina Timariu pentru ilustrarea primei sale cărţi de povești pentru copii ,,Pădurea Așa-Zic. Povești mici pentru copii mari’’. Așteptăm cu entuziasm să apară și să placă. Pentru mine a fost frumos să evadez puţin în lumea poveștilor și să creez imagini de basm. Aceasta este a doua carte pentru copii pe care o ilustrez și sunt bucuroasă. Îi mulţumesc și d-nei Cristina pe această cale pentru că s-a gândit la mine și a avut încredere că voi crea personaje frumoase. De asemenea, au mai ieşit altSunt realizări frumoase și sper la cât mai multe pe viitor…

 DD: Gândurile noastre le exprimăm în cuvinte, apoi ele fevin fapte. Prin faptele noastre, chiar dacă suntem „mici”, putem deveni mari. Mă bucur pentru realizările tale, pentru încrederea pe care ai dobândit-o în forțele proprii, pentru visele tale. Îți doresc sănătate, realizările visate, fericire și să ai binecuvântarea divină.
Fericirea? E armonia dintre ceea ce gândești, ceea ce spui și ceea ce faci. (M. Gandhi)

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 39 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5