Primit pentru publicare: 7 dec.2014.
Autor: Georgică MANOLE
Publicat: 7 dec.2014
Sâmbătă, 6 decembrie 2014, orele 12. Galeriile de Artă „Ştefan Luchian” sunt asaltate de iubitorii de cultură. Sunt prezenţi scriitorii Dorel Mihai Gaftoneanu, Constantin Bojescu, Constantin Adam, Cristina Şoptelea, Cezar Viziniuk, Maria Moisoiu, Viorica Hrustovici, Cezar Florescu şi Petruţ Pârvescu. Printre scriitori, într-o desăvârşită armonie, se află şi pictorii Liviu Şoptelea, Teodor Valenciuc sau George Spaiuc. Într-un colţ, alături de colecţionarii Stelian Brânzei şi Mircea Puşcaşu, îl văd pe muzeograful Relu Oneaga..
Programul e dens şi plin de încărcătură spirituală. Sub genericul „TANDEM” îşi expun creaţiile plastice pictorii Eugenia Boteanu din Comăneşti (prima sală) şi Victor Foca din Botoşani (a doua sală), lansându-şi, în acelaşi timp, şi cărţile pe care le-au scris printre pauzele dintre reprizele de pictat: (Eugenia Boteanu, Victor Foca – „Tandem”, Editura „PIM”, Iaşi, 2014) şi (Eugenia Boteanu – „Blestemul casei”, Editura „Corgal Press”, Bacău, 2013).
Pentru a marca momentele evenimentului, moderatoarea întâmplării artistice, muzeograful Ana Florescu, a avut ca invitaţi câţiva profesionişti ai domeniilor: artistul plastic Aglaie Corneanu şi scriitorii Gherghe Median şi Traian Apetrei. Surpindem din intervenţiile făcute: Aglaie Corneanu: 1. „remarcabil este, la Eugenia Boteanu, aranjamentul culorilor – roşul, galbenul generos, violetul ca reflexie şi gândire, albastrul ca semn al delicateţei şi gingăşiei”; 2. „culorile Eugeniei Boteanu fac trecerea între săli într-un mod complementar cu abstractul şi decorativul lui Victor Foca”; 3. „este o expoziţie pentru iniţiaţii în pictură şi desen”; 4. „deşi fire timidă, Eugenia Boteanu are meritul de a îndrăzni decisiv în artă”; 5. „expoziţia, intitulată „Tandem”, este o asociere fericită între doi artişti care au mai avut o astfel de experienţă (prima la Comăneşti şi a doua la Veneţia) pe care o vor repeta în anul viitor la Ipoteşti şi Iaşi”; Gheorghe Median: 1. „Victor Foca este un mare artist al României, un lup singuratic în artă”; 2. „ca fost student al lui Dan Hatmanu, Victor Foca a avut curajul să nu-l copieze şi să aleagă drumul artei abstracte, situaţie în care rişti să nu fii înţeles, ai ghinionul să fii ocolit”; 3. „grafica lui Foca trebuie văzută în modul în care descoperi fructul într-o pastilă de vitamine”; 4. „formele rotunde, mulţimea de spirale, ogivele, segerează perfecţiunea, ceea ce face să fie un reper în arta românească”; Traian Apetrei: 1.”în pictura, grafica şi creaţia literară a celor doi, regăsesc nişte veritabili gânditori asupra vieţii”; 2. „ambii se adresează direct oamenilor, convinşi că au să le spună ceva despre viaţă”; 3. „căutările lor spre zona artelor plastice au fost o constantă completată de poezie”; 4. „autorii actelor artistice de azi ne invită să rezonăm cu tema creaţiei, fiindcă omul construieşte şi crează simultan cu Dumnezeu”; Constantin Oniciuc: 1. „Eugenia Boteanu este o poetă, o prozatoare, dar şi o fină teoreticiană a artei”; „Eugenia Boteanu face artă prin omisiune, obligându-ne să ghicim noi rolul elementelor lipsă”.
În intervenţiile lor, cei doi artişti au fost destul de sistematizaţi: Eugenia Boteanu: 1. „vin pentru a treia oară la Botoşani, dar e pentru prima dată când expun”; 2. „Botoşaniul este un oraş cultural în care au loc săptămânal activităţi de gen”; 3. „ca artist plastic sunt mai spontană şi nu pot ajunge la abstracţionismul lui Victor Foca”; 4. „pun culorile după starea de moment”; 5. „în scris sunt la fel de spontană ca şi în pictură”; 6. „pictura şi scrisul îmi dau acea stare de echilibru”; 7. „sunt un fir de iarbă peste care, cu voia lui Dumnezeu, nu a trecut tăvălugul”; Victor Foca: 1. „mulţumesc lui Dumnezeu pentru că m-a ajutat să realizez acest eveniment”.
Şi peste toate vocea de aur şi chitara fermecată a maestrului Schibinschi.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania
…„sunt un fir de iarbă peste care, cu voia lui Dumnezeu, nu a trecut tăvălugul”… memorabile cuvinte!