Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Dumitru Petraș: scrisul din pragul ceasului aniversar – 60

Petras,DumitruDumitru PETRAȘ

 

Cu binecuvântarea lui Dumnezeu, pe data de 24 martie voi împlini 60 ani. Pot sa spun ca acești ani au fost cei mai frumoși din viața mea. M-am născut, am copilărit, m-am maturizat și călit în acest drum al vieții. Mi-ar fi fost mult mai greu dacă n-aș fi cunoscut niște oameni sensibili și îndrăgostiți de cuvântul frumos. Acum, în acest prag de ceas aniversar, am să le dau numele fiecăruia: D-nul Cătălin Mugurel Flutur, D-nul Ing. Florin  Egner, D-nul Dumitru Ivan, D-nul Traian Apetrei, D-nul Ion Istrate, D-nul Constantin Conțac, D-nul Edi Cozminschi, D-nul Dumitru Țiganiuc, D-na Lucia Olaru Nenati, D-nul  Al. D. Funduianu, D-nul Profesor Tironiac, D-nul Costel Pricopi, D-nul Cornel Dumitriu, D-nul Marcel Ignătescu, D-nul Mihai Palaghia, D-nul Dorin Baciu, D-na Lorena La Multi AniChiribuță, precum și mulțumirile mele  Ziarului Monitorul de Botoșani, postului de televiziune Tele M, postului de televiziune Somax. Dacă mai sunt și alte persoane pe care nu le-am trecut, îmi cer iertare.

Cu mii de multumiri!
Un simplu muritor, Dumitru Petraș

 

 

 

Iubire

 

Pe scripeți de aer, planeta iubirii coboară
Nucul din poartă îsi aruncă coroana jos
Lăsând horoscopul vieții să meargă prin iarbă
Ca un copil născut din mine fără noroc
Și vecinii curiosi vin să vadă planeta iubirii
Multi îi ating privirea în formă de stea
Inima planetei pulsează ecou afară
Și glasul iubirii vorbeste cu mine când vrea.
Deschid speranța peste zi în formă de cruce
Vălul plecării coboară noaptea peste sat
Visul meu de ce se îmbracă cu umbre amare
Și bea apă sfințită din bucăti de stea.
Vin norii de schimb când noaptea stă acasă
Planeta iubirii mâine va naște un copac
Și prin sărutul nins va curge iubire
Pe drumul plecării care vine neîncetat
În casa speranței poartă un nume
Și numele acesta se cheamă  iubire de sat.

Rugăminte

De când tai, femeie, amurgul pe masă
Îți curge amurg din pana de cuțit
Te rog șterge ecoul cu mănuși de mătase
Și plantează o pădure în tocuri de uși.
Du-te femeie și caută dreptate
Ceasul secundei sună pe mut
Gârla din suflet curge în ape,
Ca un desfrâu, de lacrimi ascuns.
Eu cumpăr iubire, îmi dau viața în rate
Dau și organe și sânge pentru țară
Iar pentru biruri, scot minereuri din ape
Numai să vină Cuza acasă
Să urce din nou țara pe tron domnesc
E rugămintea durerii care plânge
Glasul lui Ștefan ridică statui
Sare din Columnă astăzi și calul
Brazii pădurii sunt tăiați de vii
Enescu n-are lemn să-și facă vioară
Brâncuși culcă cumințenia pământului în pământ
Să n-o găsească străinii în Poarta Sărutului,
E rugămintea noastră, Doamne, să știi!
Răstoarnă lumină în clopot de piatră
Și glasul iubirii să nască pe hartă
Lăsând țara întreagă dacilor vii.

Cireș înflorit

Ce frumos s-a trezit cireșul înflorit, mama
Ca un țăran îmbrăcat în costum national
Grădina se vede rotită în hore de vânt
Zborul secundei basculează din clipă în clipă
Primăvara zâmbește din fereastra deschisă
Drumul spre casă curge ca o apă lungă
Numai tata cosește iarba crescută în vis
Și distanța curge ca o flacără uda
Prin pasul străin, nimeni nu poate să meargă
Sunt multe crengi sub brațe înflorite
Numai eu citesc cifra anilor 60
Sub flori de cireș cu arome înnoite.
Aștept să crească cireșe amare și mărunte
Eu știu că trupul luminii o să le îndulcească târziu
Când se vor rostogoli peste glasul pământului
Într-un bulgăre de vis, mare și aprins.
Va curge rădăcina de cireș înflorit
Ca o ploaie fierbinte cu gust de infinit.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

3 comentarii la acestă însemnare

  1. D.M. Gaftoneanu spune:

    …MULTĂ SĂNĂTATE, CU APRECIERI ȘI PREȚUIRE, URĂRI DE LA MULȚI ANI!

  2. George Buldum spune:

    APRECIEZ CU MULTĂ PLACERE CREAȚIILE DUMNEAVOASTRĂ.
    CU STIMĂ ȘI PREȚUIRE!

  3. Rautu adina spune:

    La mulți ani fericiți Dumnezeu sa te Binecuvânteze!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania