BORIS MARIAN

Din tot ce-am scris

Din tot ce-am scris nimic nu este adevăr,
Tot ce-am citit este un împrumut,
Îmi amintesc femeia goală
Zărită printre gene de copil,
Acesta este adevărul,
l-am ascuns,
primul sărut, a fost și l-am ascuns,
prima durere, un refuz – o lamă de cuțit,
în suflet s-a depus,
prima noapte de dragoste,
am ascuns-o, vocile șoptite-flăcări,
le-am ascuns, nici numele nu mi-l mai amintesc,
era Bethsabea, era regina din Saba,
ascundem în noi o mie de biblii,
mai credincioși decât |Iov suntem, dar ne ascundem,
vorbim, la intervale încercăm tăișul lamei,
fără să știm, noi respirăm iubire,
eu am citit poemele lumii, nimic
nu se aseamănă unei iubiri, acum, aici,
pe acest pat curat și alb al sfintelor uitări.
Tu ești cu mine, înger, Dumnezeu, femeie,
Eu te pătrund, tu mă-nconjori cu trupul tău,
orice ați spune, n-am să mor, iubesc,
iubesc, o altă inimă în pieptul meu se naște,
doar pentru tine, trup și duh
zărit prin genele copilului din anii mei curați.