Nu există o aplecare mai intensă spre fericire ca la cumpăna dintre ani. Năbădăioasă, turma inteligentă a Terrei se conectează la substantivul fericire cu o frenezie, ce coboară vijelios în cascada de trăiri simetrice din satul global. Toată încărcătura anului – momentele faste, dramatice și tragice, transpirația mai mult sau mai puțin creatoare, plictiseala și găunoșenia anului – sunt strânse în creuzetul sinelui pentru a face loc substantivului născut în poveste. În toate mesajele pe care le trimitem semenilor fericirea e piesa de rezistență. La mulți ani fericiți! La mulți ani cu sănătate, fericire și prosperitate! Fericire și noroc în Noul An! – sunt mesaje clasice, chintesență a nevoii de evadare în lumină la sfârșit de an.

Mesele pline cu bucate – unde peștele, strugurii și porcul la noi, la români, frăgezesc calea spre evitarea ghinionului și potențarea belșugului – sunt piese care, alături de o bună dispoziție obligatorie, cimentează calea spre fericire. (Pe alte meleaguri, altă bucătărie vizează același traiect.) La rându-i, mass-media, mai ales cea audiovizuală, adâncește solemn intrarea în mecanica fericirii.
  -E o presiune prea mare pe bietul om în prag de an nou! îmi mărturisea, dintr-un alt spațiu geografic, Adriana Brezeanu, cu un ceas înainte de intrarea în anul 2023.
-De ce crezi asta? am întrebat-o surprins.
-Vezi, din tot ce se întâmplă în jurul nostru, cu toți semenii care galopează – alături de media – spre fericire, e greu să suporți povara prezentului.
-Poți să detaliezi puțin?
-Cred că ne lăsăm manipulați de mass-media și, adesea fără voia noastră, manipulăm și noi prin mesajele și imaginile postate pe rețelele de socializare. Individul, de oriunde pe planetă – mai puțin firește cel din Coreea de Nord, care-i capturat în alt năvod – e manipulat de cel mai bun prieten al său, telefonul. Astfel, la sfârșit de an are doar opțiunea de a fi fericit, care implică două obligații: de a repudia toată zgura anului trecut și de a se naște cu o cămașă a sufletului nouă.
-Parc-ai mânui bisturiul pe masa de operație, am adăugat mirat de perspicacitatea opticii.
-Nu, mi-e mai ușor cu bisturiul, zise ușor amuzată, corpul nu minte, tai ce e putred, las țesutul viu și, cu ajutorul Celui de Sus, pacientul se întoarce onest în Viață. Dincoace, în spațiul acesta cu timp ghilotinat de aparențe fără prea multă esență, descoperim că puțini dintre noi reușesc să se ridice la nivelul cerut. Cei mai mulți trăim încă din debutul anului un sentiment de dezamăgire, de vid existențial.
-Oare nu ne sunt exagerate așteptările?
-Da, însă așteptările de care vorbești sunt ivite peste noapte, ating un înveliș superficial al sinelui. Problema adâncă e că ne-am obișnuit cu anul ce se pregătește să ne părăsească pentru veșnicie și, de multe ori, suntem speriați de elementul surpriză, care se naște pe trupul defunctului an.
-Totuși, decembrie e o lună a refugiului, ne înveșmântează într-un spațiu protector. Din acest motiv suferă cumplit cei ce sunt singuri, care ciocnesc cu pereții un pahar de vin ori de apă minerală la trecerea dintre ani. Văd cu ochii injectați zâna fericirii în jurul lor, chiar dacă e asamblată cretin în industria iluziei.
-Da, așa e, deși suferința e vie și în cluburile urlătoare, la petrecerile private, ori în sânul unei familii ținută în viață de centrifuga certificatului de căsătorie. Însă, deziluzia de care pomeneam și la care-ai făcut și tu trimitere vine și din faptul că, deși invocăm deschidere spre provocările vieții, preferăm cunoscutul noutății…

Telefonul prinse o râgâitură stridentă, iar vocea doctoriței din Germania se frânse înainte de a-i ura Fericire în Noul An.

Gruia COJOCARU