Vasile LEFTER

Glasul din adânc. Năluca ( 30)

În timp ce toți trei încă mai priveau uimiți unul la celălalt, jucăria-telefon a lui Artur sună strident. Apelul venea de la Octanebu:
– Bună, părinți! Ce-ați rămas priponiți lângă ușă? Cordelia nu-și face treaba? Instrucțiunile sunt clare. Vă stă la dispoziție. De aceea o plătesc regește. Glumeam! N-a vrut să ia niciun leu. Spune că mama sa i-a lăsat destui bani în cont.
– Tavi, când vii să-ți vezi părinții. Întrebarea o puse Marga.
-Mamă, acum am multă treabă. Tata înțelege mai bine despre ce e vorba.
-Octavian, nici eu nu mai sunt la curent cu năzbâtiile tale. Avem totuși răbdare. Nu-i de joacă astăzi cu nălucile!
-Alarmant e că au început să le anihileze și nu se mai tem. Te rog să cercetezi puțin fenomenul și să găsim remediul.
-Bine ,voinice! De mâine cobor în camera obscură și mă apuc de lucru. Cam bănuiesc eu care-i fisura.
-Tată, nu e nevoie să cobori .Țîi-am transferat laboratorul în deal. Mă mir că nu ți-a spus încă Lia. A fost ideea ei . În felul ăsta câștigi timp.
– Sunteți grozavi amândoi. Păcat că nu prea vă simpatizați.
– Nu se știe. Lucrăm la asta. Cordelia e prea orgolioasă și nu vrea să recunoască unele evidențe. Trece și asta. Avem altele de rezolvat. Încă nu am aflat unde s-au aciuat ciudații de pe Meteora. Aparatele mele se comportă ciudat. Mă poartă într-o zonă greu de monitorizat. Mi-e teamă că punctul de comandă s-a mutat iar prin munții noștri. Nu disper. O greșeală tot vor face. Succes și ție!-
-Salut Octanebu! Cu mine nu vrei să vorbești? Poate nu-mi merit banii pe luna asta.
-Ce tot spui, Lia? Vezi, poate mă superi și te concediez.
-Încearcă numai și tribunalul te mănâncă.
Se auzi un hohot de râs și ultimele cuvinte se pierdură în eter. Soții Nebuneli nu mai pricepeau nimic.
Lia îi invită în camerele de oaspeți, aranjate cu tot ce trebuie. „Laboratorul” era tocmai în spate. Părea mic, dar după ce intrai puteai să observi scările care coboară într-o sală superutilată. Mai multe computere de ultimă oră, proiectoare, megafoane uriașe , surse de imitat zgomote de orice fel. Lui Artur nu-i venea a crede că Octavian dispune de sume așa mari care să-i permită asemenea tehnologie.
Dragii mei oaspeți de seamă! Cel puțin azi eu sunt amfitrionul. Dacă nu sunteți prea obosiți și nu vă e prea foame, vreau să vă invit în laboratorul de nălucologie pregătit de Doctorul Octanebu pentru tatăl său, ca un imbold în stimularea cercetării terapiei cu năluci. Poftiți, vă rog!
Artur și Marga pășiră curioși pragul înalt al unei camere cufundate în întuneric. Nu se vedea nimic.
– Iluminarea laboratorului în lumini de diferite culori și intensități se face vocal . Comanda poate fi astfel:
– Nălucă Octanebu, verde , te rog!
După programarea comenzilor ,inteligența artificială funcționează perfect.
– Ce lumină doriți pentru primul contact cu laboratorul?
– Violet. Opțiunea era a Margăi.
Lia rosti ferm :
-Violet please, Octanebu.
Din toate ungherele se revărsă o lumină violet înțepătoare, insuportabilă.
-Lia, dă-ne lumină albă. Pentru violet e nevoie de ochelari speciali.
-Lumină albă Octanebu, please!
Acum era perfect. Salonul dotat pentru studiul nălucilor părea o navă cosmică, pregătită să decoleze spre oceanul stelar. Cordelia se simțea importantă. Dădu o nouă comandă:
-Muzică celestă Octanebu, please! Din megafoane nevăzute , acorduri de orgă și harpă se împleteau dulce, ademenitor.

Era momentul să se vadă și ceva animație.
-Năluci în alergare Octanebu, please!
Niște ființe ciudate, de toate mărimile alergau, zburau. Luptau unele cu altele.
Artur rămase pe gânduri. Trăia un sentiment ciudat de invidie. Simțea că fiul său deja începe să fie mai bun decât el. Cuvintele Margăi îl puseră și mai mult pe gânduri:
Nu-i așa că Tavi e foarte bun și va deveni curând nălucologul numărul unu din lume?
Doctorul nu spuse nimic. Se simțea obosit și bătrân. Anii nu iartă pe nimeni.

VA URMA