Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Grădina veche

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Dorina RODU
Cenaclul DinOgor

 

 

 

 

Grădina veche

 

Acolo, unde basmele șoptesc
Un singur crez pe care-l slujesc,
Legende vii și veșnice poeme
Despre viteji și vieți boeme;

Acolo, unde lacurile-n zori
Lucesc adânc printre nori,
Iar cel mai limpede izvor
E-al sunetelor scriitor;

Acolo, unde munții falnici
Țin pe-a lor creste măiestre
Ale cerului mândre ferestre,
Fiind veșnici, mereu tainici;

Acolo, unde codrii seculari
Cunoscut-au ai Daciei zidari,
Voievozi și-ai lor vrăjmași
Căpetenii și-ai neamului urmași…

Acolo, e grădina țării mele,
Unde, dintre neguri răsar stele,
Pecetluind stigmatele vechi
Câștigate-n lupte străvechi,

Unde, seninul rebel din cer
Zâmbește-n al grădinii etern,
Răsfirând prin al frunzelor caer
Un iz de smirnă tern…

Aici, câmpiile cu grâne de-aur,
Macii sângerii cu-al lor laur,
Sălbaticele albăstrele cu-a lor sfere
Slujesc fidele ale timpului ere;

Brazii ’nalți, pinii și stejarii
Acoperind ale clipelor arii –
Străjeri ai casei cea dintâi,
A neamului dac întâi.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania