Grăieşte, Doamne, robul Tău ascultă!

Maria DOBRESCU

• scrii după dictare, poete,
• cuvintele pe care ţi le şopteşte Dumnezeu
• în nopţile de nesomn, 
• îngerii, solii cerului şi ai luminii,
• ţi le aşază uşor în suflet
• şi te poartă dincolo de marginile lumii 
• şi ale căderii în timp 

• Grăieşte, Doamne, robul Tău ascultă! 
• căderea este doar o ridicare spre cer, 
• distanţa dintre tine şi Dumnezeu 
• durează o clipă cât o rugăciune
• cât un vers
• eşti preotul slujbei divine, poete, 
• din liturghia naşterii poemelor  

• Grăieşte, Doamne, robul Tău ascultă!
• în freamăt de codru şi ape,
• fiecare literă te crucifică, poete, 
• teiul bătrân îţi adăposteşte nemurirea   
• moartea nu este sfârşitul poeziei 
• este revelaţia Învierii întru veşnicie 
• a cuvântului 

• Grăieşte, Doamne, robul Tău ascultă!
• fiecare poezie creează câte un cer nou
• şi un pământ nou
• îngerii-ţi sfinţesc numele
• „precum în cer aşa şi pe pământ”
• fiecare vers al tău, poete,  
• deschide zorii unei noi dimineţi 
• a Sfintei Scripturi
• eşti o tranfigurare a clipei
• frământată cu palmele 
• şi duhul lui Dumnezeu

grăieşte, poete, Domnul te ascultă…