Icoana din perete

În vremuri tulburi de pandemie

Fecioară-Mamă din icoană

Coboară blând de pe perete

Și cu lacrimile Tale stropește în formă de Cruce ușorii casei mele,

Ca atunci când Îngerul morții va trece și pe la noi în cetate,

Să ne ocolească, să ne lase în viață

Ca să-ți poată mai apoi mulțumi, neștiutori și nevinovați, copilașii noștri[1].

După aceea, te rog,

Nu te mai sui în icoană, e rece acolo pe perete

Și parcă nu te simt acolo destul de aproape de inima mea.

Fă mai bine din trupul meu un perete,

Înfinge în el adânc un piron din Crucea Fiului Tău

Și așează acolo icoana[2]

Unde să locuiești cu bucurie ținându-L în brațe pe micuțul Iisus.

Iar când vreun alt Nimicitor

Va mai urla nebun pe sub fereastra mea,

Nu cred că se va supăra Iisus

Dacă-i vei cere să mă lase și pe mine puțin

Să stau la tine în brațe,

Fiindcă numai mâinile de Mamă

Știu cum să mângâie ușor sufletul celui rămas copil[3],

Singure numai ele, pot liniști furtuna

Și să-mi dăruiască puterea încrezătoare de a merge mai departe…

Coboară din icoană – revino-mi în inimă!

27 martie 2020

[1]  Ieșirea 12, 21-24.

[2]  Deuteronom 30, 14.

[3]  Isaia 49, 16.