Vasile Popovici

Aud materia zvâcnind

Desculţ stau cu picioarele în iarba de şopârle
şi-ascult privighetori din mii de puncte cardinale;
un intermezzo-ascult: ,,cascada apelor din gârle”;
eterul mă-mpresoară cu zvoniri universale.

Mă doare feeria acestei dimineţi de vară;
de două suliţe acum, Ra se caţără-n zenit;
în arcuire curcubeică se lasă-n sară;
se-ncheie-o zi; din viitor în azi, o alta s-a pornit.

Ascult materia zvâcnind acut în contratimpuri,
nesincopat, c-o marjă mică de erori, zvâcnind;
îmi trec pe dinainte-mi secvenţele din timpuri
arhaice, ce se răscoală-n mine nemocnind.

Aud materia din toată fibra-i respirând
sub semnele augure de zodie augustă;
o amăgire dulcinee mi-o prelungesc visând:
iluzia că poposirea-mi nu e aşa vetustă.