La începutul lunii decembrie, la Teatrul ,,Mihai Eminescu” a avut loc spectacolul ,,În aşteptarea lui Moş Nicolae”, organizat de Asociaţia culturală ,,Vis de Artist” din Botoşani în colaborare cu Consiliul Judeţean, Muzeul Judeţean, Direcţia pentru Sănătate Publică şi Teatrul ,,M. Eminescu”, fiind cuprins în cadrul programului ,,Întâlnirea de astăzi”, ediţia a XIX-a.
Pe scenă au evoluat 182 de participanţi în diferite momente artistice care au debutat şi s-au încheiat prin marcarea a 60 de ani de la moartea pianistului şi compozitorului Dinu Lipatti şi care au inclus: muzică uşoară, corală, etno, folk, dansuri de societate, dansuri greceşti, sceneta ,,Orfeu şi Euridice”. La desfăşurarea spectacolului au contribuit copiii de la Asociaţia ,,Special Additions”, Clubul ,,Pro Dance”, trupa Katharsis de la Colegiul Naţional A.T.Laurian, clasa a II-a E de la Şcoala 11, corul Liceului Teoretic ,,N. Iorga”, membrii Asociaţiei culturale ,,Vis de Artist”, precum şi cadrele didactice care s-au implicat în realizarea evenimentului: Raluca Balascau, Constantin Dicu, Coca Dorica, Corina Palade, Laurentiu Palade, Catalina Constantinovici.
În cadrul spectacolului au fost anuntaţi cei 38 de premianţi ai concursului ,,Scrisoarea mea pentru Moş Nicolae”, desfăşurat pe parcursul lunii noiembrie, şi realizat cu sprijinul Editurii Agata din Botosani. Au participat 155 de copii din Botoşani, Dorohoi, Vlăsineşti, comuna Conceşti, Băiceni – comuna Curteşti, Pomârla, Hăneşti, localitatea Borolea – comuna Hăneşti, Călăraşi, Ibăneşti, Ştiubeni, Roma, Cătămărăşti Deal, Văculeşti, cu vârste cuprinse între 3 şi 12 ani. Toţi concurenţii au primit Diplome de Merit, premianţii au fost răsplatiţi cu cărţi, cd-uri şi rechizite, iar cea mai inedită scrisoare aparţine Sabinei Dupir din Botoşani.
Evenimentul a fost menţionat duminică şi în cadrul emisiunii ,,Suflet de copil. Recreaţia Mare” de la Radio Iaşi, în care două dintre premiante, Adina Grădinaru şi Alexandra Barbacariu, si-au citit scrisorile lor către Moş Nicolae. De asemenea, organizatorii au realizat în holul Teatrului o mică expoziţie cu cele mai frumoase scrisori trimise de copii pentru acest concurs.
Coordonatoarea acestui proiect şi semnatara regiei spectacolului este prof. Cătălina Constantinovici, preşedinta Asociaţiei culturale ,,Vis de Artist”: ,,Astăzi am retrăit cu toţii momente de magie atât prin spectacolul prezentat, cât şi prin scrisorile pe care le-am citit. De aceea, ultimul cuvânt aparţine copiilor: …
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania