Primit pentru publicare: 18 iun. 2017
Autor: Gruia COJOCARU, redactor al Rev. Luceafărul
Publicat: 18 iun. 2017
Editor: Ion ISTRATE

Inflație de genii în învățământul românesc

Sfârșitul de an școlar, generos luminat de premii, diplome de merit și distincții oferite de cadrele didactice elevilor, mi-a oferit șansa de a mă deplasa cu firul minții în lăuntrul patriei mele pentru a mai descifra ceva din strălucirea ei interioară…

Pornind la drum, se poate spune că fascinația pe care i-o oferă România oricărui pelerin în căutare de senzațional e fără cusur, de la reperele geografice și până la componenta umană. Firește că turistul în cauză, dacă ignoră ușor infrastructura, cu autostrăzile ce și-au concentrat temeinic pe hârtie asfaltul, are deschisă calea spre un spațiu garnisit cu păduri, care își contopesc aromele seculare cu izul cremos din civilizația grătarelor, cu ape învolburate, mustind generos de peturi și doze de aluminiu, voluptuos mângâiate de razele soarelui.

La nivel uman peisajul păstrează aceeași traiectorie, cu indivizi pendulând pasional între plus și minus infinit, adesea într-o singură viață. Doar în ceea ce-i privește pe elevii din învățământul primar lucrurile stau la soare doar pe piedestalul superlativului… E aproape uimitor să constați că, aproape fără excepție, elevii din acest palier al Educației primesc la sfârșit de an o sumedenie de distincții, coronițe și medalii la care, pe vremuri, părinții nici n-au visat. Evident că totul ține de măiestria cadrului didactic, care (și aici!) își potențează an de an ingeniozitatea…

O serie de întrebări își cer dreptul la timp: este justificat modul de a recompensa, la grămadă, pe toți elevii? Eradicăm mai iute analfabetismul funcțional, unde suntem campionii  Europei? În ce măsură motivăm elevul cu adevărat valoros, din moment ce generalizăm recompensa în rândul tuturor școlarilor? Stimulăm astfel, pe termen mediu și lung, calitatea învățământului românesc?!

Pe coordonate similare s-a mai făcut vorbire în presă odată cu eliminarea notelor și introducerea calificativelor în învățământul primar. Nu reiau tema. Aspectul care mi se pare stupid e legat de măsurarea triumfalistă a rezultatelor elevilor, indiferent de nivelul la care au ajuns pe scara cunoașterii, a dezvoltării și afirmării școlare. În timp am ajuns nu doar să rotunjim în roz realitatea evaluării de final a elevilor, ci să o contorsionăm până o golim de conținut. Mai nou, în ultimii ani, au apărut și medaliile. Oferite inițial elevilor în urma unor costisitoare concursuri școlare neacreditate, moda medaliilor a fulgerat conștiința cadrului didactic din învățământul primar, care, pentru a fi în trend, s-a văzut obligat să uzeze de o atari gratificație pentru elevii săi. ,,Cum să nu le dau medalii, dacă moda în cauză a prins în școala în care activez?!? Să se spună că sunt incapabil de a genera performanță la clasă?!…”

Astfel, medaliile au ajuns să strălucească în egală măsură la gâtul elevilor eminenți și  mediocri, livrănd în acest mod părinților iluzia că geniul și-a lăsat slava peste ale lor progenituri. Nu întâmplător, în ultima vreme mulți dintre părinții cu odrasle, care au trecut clasa fără prea mare indulgență din partea unor profesori, susțin apăsat că ai lor copii sunt…  genii. Personal, deși abordez cu oarecare mirare afirmațiile pe această temă, nu-i contrazic, deoarece nu se cade să desacralizăm legătura școlii cu familia elevului…

…Cum însă, alături de colegii mei din țară, mă văd nevoit în prag de vară să inventez distincții școlare pentru merite adeseori fulgurante, n-ar fi de mirare să ajung să cred cu toată ființa că demersul în sine ar fi pozitiv. Până atunci, de vreme ce la jumătatea lui iunie putem încă respira mireasma inefabilă a teilor, mi se pare firesc să-l invocăm pe Grigore Vieru care-i cerea Poetului Național ,,să ne judece”. Mizez pe obiectivitatea spiritului eminescian, câtă vreme Școala românească nu numai că a uitat să comemoreze ,,Poetul nepereche”, dar, mai nou, a început să-i paseze creația în debara…