Iubirea noastră

Îți mai aduci aminte cum,
În dezmierdarea verii,
Iubirea o negam necum
Desculți pe malul mării,

Cum ne țineam de mână strâns
În dimineți senine,
Și ascultam al mării plâns
Mișcați adânc în sine?

Cum fiecare răsărit
Ne sugera că moartea
Iubirii care ne-a unit
Pieirii-i va fi soarta,

Că vecii-n veci ne vor avea
Împărtășind iubirea,
Precum de-atunci puteam jura
C-aceasta ni-i menirea ?

Cum anii trec, cum ei se scurg,
Cu tine-n amintire,
Privesc departe spre amurg
Cu-n gust amar de tine.

Căci nu-nțeleg, oare ce gând
S-a zămislit în tine,
De ai lăsat tot lepădând
Iubirea-mi pentru tine ?

Tot ce a fost frumos s-a dus
Și nu cred să-ți mai pese,
Iubirea noastră ce-a apus –
De ce să mai conteze ?