Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

De la condescendent la desfidă: Lirica vivantă chelaruiană

Colbul stelelor [800x600]

 


De la condescendent la desfidă

Lirica vivantă chelaruiană

Ovidiu Chelaru, la a 17-a carte, pare a arăta că mai are încă multe de realizat. Nu-i el omul care să se vlăguiască ușor!

Creația Domniei Sale e ca lira unui râu de munte care curge și fluieră, curge și se ondulează cu intensități diferite, ce nasc tonuri și adieri sub influența condițiilor înconjurătoare – cerul senin, vântul, ploile, viscolul, ninsorile, nopțile liniștite, întunericul magic, visele, bucuriile, optimismele, mâhnirile, melancoliile. Totul este într-o continuă mișcare, în evoluție-involuție, apare și dispare. Găsim aici, fără a căuta prea mult, o întreagă și imensă preocupare pentru o lume nemărginită în timp și spațiu, infinit de variată sub aspectul formelor pe care le iau materia și spiritul în procesul dezvoltării, ca lege obiectivă.

Pe acest fond, demn de luat în seamă, creația lui Ovidiu Chelaru este ca o ecuație sau, mai bine zis, o structură fractală întâlnită per totum inde, ce însumează, la dimensiuni diferite, oameni cu diverse stări de spirit, peisaje, plante, păduri, ape, lăcașuri sfinte, sfinți, îngeri și câte și mai câte… O ecuație nu poate fi deslușită decât dacă e desfăcută, iar prin mijloace și tehnici specifice poți găsi sensul fiecărei necunoscute, fiecărui element component. La Ovidiu Chelaru, fractalul poetic nu este un sistem inabordabil, neînțeles și izolat, ci îl pătrundem ușor cu mintea, cu atât mai mult, cu cât descoperim că este rezultatul unei atitudini normale față de viața de zi cu zi, unde omul și divinitatea, natura și dragostea, munca și traiul sunt fundamentale și asigură eternitatea. Câteva considerente, de acest fel, le-am mai spus atunci când, ca editor, am prefațat volumul de poezii Flori de toamnă.

Așadar, pentru a nu repeta, vă propun, ca împreună, să parcurgem din acest volum – Colbul stelelor – , doar câteva aspecte și anume acelea care privesc rolul poetului în societate și considerația sa pentru Eminescu.

Să purcedem, prin urmare, la o desfacerea a structurilor poetice din primul capitol – Prinos lui Mihai Eminescu -, pentru a destinge filosofia acestora. Eminamente, Ovidiu Chelaru accentuează faptul că Eminescu ne-a așezat ,,(…)/ Pe altarul nemuririi/ (…)” și că ,,(…) Eminescu ca o boltă din geneză îngerească/ Va lega punţi peste vreme în cultura românească,/” pentru că ,,(…)Marele poet, luceafăr ca un fagure de miere/ Îndulcit-a limba noastră (…)” (în poezia Ipotești) și ,,(…) Cu bagheta lui divină și vădit nemuritoare/ Tot ce mişcă-n poezie şi respiră prin valoare,/ Va respinge pe vecie versul fad şi rima albă/ Ce au harul unor vrejuri înşirate într-o jalbă.//(…)”. Se sugerează, astfel, că toate aceste nonvalori sunt ,,(…) Adresate unor semeni ce adoră cu snobism/ Tot ce ţine de facilul denumit diletantism,/(…)” și, mai departe, ne atenționează: ,,(…) Tot la fel, cum Eminescu ne spunea cu tâlc şi-n sfadă/ E uşor a scrie versuri fără cap şi fără coadă.//(…)” îndrăznind, chiar, să ne precizeze că ,,(…) Orice gând sau cugetare aşternute pe hârtie/ Scrise tâmp pe verticală cu aplomb şi blasfemie,/ Se declară poezie cu pretenţii de a fi/ Chintesenţă literară, (…)/”. Sunt, deci, unii poeți, niște ,,trubaduri”, dar cu ,,pretenții revolute”, care ,,(…) Scriu de-a valma proză-n versuri şi de nimeni cunoscute,/ Doar aşa la întâmplare fără nerv şi predicat/ Ca şi-o haină prost cusută, bună pentru lepădat.(…)” (Eminescu la pupitru).

Deși nu a reușit să scoată în evidență, cu mai multă portanță și persuasiune, declinul actului de creație literară, totuși, Ovidiu Chelaru are dreptate, pentru că, așa cum mă întreb și eu, ca mulți cititori de poezie, ce poate înțelege un proaspăt absolvent de liceu din asemenea versuri: ,,Stă desfacută la nasturi și buricele degetelor îi ating sfârcurile,/ știe ea de ce acolo caută degetele (…)/ știe ea că nici acolo nici în altă parte nu sunt îngeri/ ci doi drăcușori care se zbenguie ca luminițele în oglindă/ când ea se pravale și nimeni nu o mai poate prinde,/ știe ea (…),/ cât de jucauș devine trupul când cade în gol,/ și acolo totul se pierde cu buna inconștiență,(…)/” (Frumusețea/G.Dorian). Curată onanie! Ce îndemnare scabroasă a poetului modern! Cum ar putea interpreta Freud asemenea versuri, care nu sunt decât fixații din faza falică a evoluției libidinale?! Aici, propria imaginație nu mai are nicio legătură cu principiul fanteziei dictatoriale, ca trăsătură a modernismului, unde poetul crează un univers care ar putea exista, ci deslușim un degradant mediu material și spiritual, unde are loc o dezumanizare, o formă accentuată a depersonalizării dusă in extremis. Este meritul lui Ovidiu Chelaru, pentru că, prin creația sa, ia o atitudine înțeleaptă și manierată împotriva demersului neverosimil al acestor indivizi -,,poeți” și să ridice la loc de exemplu creația eminesciană.

Astfel, Ovidiu Chelaru se alătură unei mișcări literare, croită de-a binelea, pentru a demasca bârfeala și bacanala din spațiul poeziei, pentru că, așa cum se mai spune, ,,(…) Eminescu, la Botoşani, a fost privatizat şi trecut în proprietate personală de o gaşcă de aşa-zişi poeţi, fiind exploatat la maximum. Pe hlamida Poetului poposesc tot felul de hultani, mai aproape de ciori decât de vulturi, şi ciugulesc parcă din colivă. Iar, când e nevoie să ia atitudine împotriva detractorilor, se fac a nu fi acasă şi a nu auzi cele spuse de chiar colegii lor de cumetrii literare. (…)” (Virgil Diaconu în ,,Despre USR, lista lui Manolescu, mafia premiilor literare, nobelizările româneşti şi postmodernismul de haită” – interviu cu Emilian Marcu, în revista ,,Cafeneaua literară”).

Iată deci, pertinamente, Ovidiu Chelaru se ridică la rangul unei misiuni nobile pentru a semnala rostul poetului în societate și, de aici, la necesitatea vidanjării spațiului literar actual. Rolul poeziei, rostul culturii, în general, este de a îndepărta pe om de natură, de starea animalică, de statutul și de mentalitatea sa inițială, nu de a-l cufunda în degradație.

Cu aceasta, Ovidiu Chelaru se așează cu mult deasupra unor ,,poeți” actuali, demonstrând că pentru a valorifica darul dat – talentul – mai trebuie și înțelepciune, bun simț, o cunoaștere a realității și a mediului în care trăiești și că, de faci ceva, e necesar să fie util comunității și semenilor tăi. A face artă de dragul artei e steril și păgubitor, a face artă cu un scop util societății, e sublim și productiv!
Audaces, intellectus et usus!

Istrate Ion, director Editura Agata
Botoșani, 27 martie 2012



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 39 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. D.M. Gaftoneanu spune:

    Domnului OVIDIU CHELARU,sincere felicitari pentru carte si pentru discursul de la Ipotesti de Ziua Mondiala a Poeziei. Cu stima, va doresc multa, multa sanatate!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5