În clasa noastră vine acum
EL, obosit și de pe drum,
Cu fruntea grea și ochii mari
Să-i vadă pe ai mei școlari.

“Iubiți copii, acest meleag
Vă este leagăn, vă e prag.
Trecutul susură-n izvor
Și codrul e nemuritor.

Priviți cum lacul liniștit,
În visul mării s-a oprit,
Iar marea, mamă-n răsărit,
În larg de ape a privit.

Când noaptea cerne liniștiri,
Și stelele sunt amintiri,
Să nu uitați ce-avem mai sfânt:
Credința, neamul pe pământ.

De fi-va viața în amurg,
S-adaugi zilele ce curg,
Căci în popor e-un veșnic dor,
Știința e un sfânt odor.

Înțelepciunea fie-un har,
Ce nu se dă pe bani, pe dar.
Sufletul vesel să-l purtați,
Spre zări neatinse să visați.

În efemerul univers,
Să fiți al lumii sens ales.”
Așa ne-a spus și a plecat,
La steaua ce l-a consacrat.