Să nu mă lași iubita mea, minciună, să dorm
printre borfași, purtând a lor cunună. Trimite-mă
din nou în viață cea din urmă și să te cred
cum alții cred în spumă. În spuma laptelui cel negru
văzut în alb… și să rămân integru, și să nu mă lași
minciuna mea iubită!
…
Să nu mă dai pe mâna celor prea corecți căzuți din rai
căzuți perfecți. Eu așa să rămân, ca omul rece,
omul bun, prea credincios sau prea păgân. Să știu prea multe,
să scot fum, să fiu Apollo din străbuni, să zbor în lume
rătăcit pe drum, să fiu exemplul din plaiul ceresc
la mâna celor prea corecți.
Să nu mă dai, să nu mă ierți!
…
Să fii cu mine pentru rai, să minți și adevăr să n-ai. Să nu mă lași
să nu mă dai!
Să fim doar focul unui pai, minciună. Cu dragoste de grai,
tot adevărul mințitu-l-ai. Să nu mă lași
iubita mea, minciună!