TABLETA ( de IANUARIE )

N U M A I P O E T U L!

Autor, Vasile LEFTER

Toboşarii TIMPULUI bat tobele Nemuririi, apropiindu-ne cu fiecare pas de sfârşitul fără sfârşit, înălţându-ne pe culmea recunoştinţei. Cu pompă, cu raport de gală ne trezesc din inconştientul cotidian, vestindu-ne un alt 15 ianuarie, o zi aniversară, o zi cu esenţă de aştri, în care s-a ivit din NEFIINŢĂ o speranţă de dăinuire – Mihai Eminescu.
A curs iarăşi peste noi TIMPUL, ciclic şi imperturbabil. Am rămas însă aceiaşi muritori care aleargă după efemerele bucurii şi visează la căţărarea pe creanga aducătoare de mulţumire permanentă. Dar SUFLETUL? SIMŢIREA? Matricea sensibilă românească? Când ne vom întoarce ochii spre valorile acestei ţări sufocate de sfătuitori dinăuntru şi din afară? Când ne vom regăsi fiinţa în colosul artistic, filosofic, lingvistic al tuturor timpurilor carpato-dunărene?
A vorbi despre Eminescu doar „la aniversară” este aproape o blasfemie. În loc să ne fie cuminecătura de fiecare zi, rămâne de multe ori doar o fugară aducere aminte. Cel care ne veghează destinul cu priviri ce ard este, deopotrivă, şi „liră de argint”, şi „glas cu durere”, şi „fire întoarsă”, şi „rege al poeziei”, şi „enigmă nesplicată”, şi Bogdan, şi Ştefan, şi Nour, şi Dionis.
Eminescu e mit şi aparţine TIMPULUI mitic! Eminescu e Luceafărul ce „mii pustiuri scânteiază”, călăuzitor pe „mişcătoarele cărări”, care se vede aici şi aiurea, străfulgerând simţurile obosite ale muritorilor şi ţara de gheaţă a gândirii! Eminescu e al românilor şi al Planetei, prea puţin slujit de ai săi! Eminescu se încifrează cu fiecare mâine care se adaugă unui azi „nepăsător şi rece”, uimit şi înţelegător, murmurând o rugă din înalturi. La ceas aniversar, vă implor „trestii gânditoare” ale acestui pământ: Iubiţi-l pe Mihai cel Mare al Spiritului românesc! Numai atunci poetul ne va fi aproape, luminându-ne „cărarea strâmtă” pe sub „umbra de răchiţi”. Atunci ne vom răscumpăra sufletul vândut neguţătorilor de iluzii, strigând TIMPULUI: O rămâi !!!