Viața alunecă prin mine
ca un pumn de nisip
Ce-a fost odată stâncă
Oprește-mi, Doamne, risipirea
Cariile îndoielii se hrănesc lacom din mine
Sunt lemnul ce nu se poate apăra
Îmi caut somnul pierdut
Precum pescarul așteaptă să prindă pește
Îmi aștept foamea de viață
Precum aștept învierea lui Hristos
Tămăduiește-mă Doamne
Precum ai dat lumină orbului
Suflă duhul Tău sfânt peste mine
Precum soarele încălzește pământul
Aprinde-mi focul dragostei de Tine
Fața Ta nu-ți întoarce de la mine…
Scoate-mă din furtuna vânării de vânt
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania