Petrecerea inaugurală dură până târziu în noapte, multe ore după plecarea oficialilor. Țuica de prune ajunse în vârful degetelor, sporind viteza picioarelor. Cele mai prinse de învârtite erau doamnele și domnișoarele care visau de mult această explozie de bună dispoziție. Nu toate aveau iubiți, dar sperau ca în această seară să nu plece singure la somn.

Ultimii  au plecat organizatorii, mai mult de gura lui Cosmin, care la ora 12 după slujbă convocase comitetul director provizoriu. Erau de pus la punct chestiuni importante. În primul rând trebuia să fie repartizate sarcinilor. La început membrii Consiliului vor primi simbolic un euro pe lună. Vor lucra pentru comunitate.

– Dragii mei consilieri!  Pornim la un drum greu cu multe necunoscute. Nici unul dintre noi nu are experiență în administrație. Vom învăța din mers. Ne vom sprijini între noi. Vor fi și greșeli dar nu vor fi cu rea intenție. Vă rog ca în această primă ședință să vă expuneți principalele direcții ale apropiatei răspunderi sociale. Mai întâi îl rog pe domnul vice Sofronie Precistanu să ia cuvântul!
– Dragi colegi! E o onoare să vă am alături într-o asemenea conjunctură. Sunt inginer agronom. Voi face din Nărujelu o comună cu  toate   bucuriile oferite de pământ. Apă avem, oameni harnici se găsesc. Domnul Prefect ne va ajuta cu mai multe utilaje. Nu vreau să vă dezamăgesc. Vom cultiva tot ce ține de hrana noastră zilnică. Cam atât deocamdată.
– Cred că după importanța sectorului ce mi-a fost repartizat de domnul primar interimar urmez la cuvânt. Voi mări capacitatea fermei de bursuci la 1000 de capete. Voi încheia contracte cu firme japoneze. Bursucii nu vor fi livrați sub 15 kilograme. De asemenea voi regulariza pescuitul în zona de munte. Voi extinde comerțul cu păstrăv în cetină. Voi face ordine în zona cinegetică.
– Am înțeles că urmez eu, Alina Antonică. Am poate cea mai grea misiune: să înființez o școală pe lângă biserică, să revigorez tradițiile și obiceiurile din zonă. Munca are nevoie și de relaxare. Nărujelul e vestit pe toată valea pentru apetitul distracției.
– Eu sunt Evdochia, fosta și intransigenta stareță de la schitul Măgura. Eu voi răspunde bucuroasă de loisir, cu accent pe plăcerile carnale. Am un grup de foste măicuțe care practicau asta și înainte. Acum o vor face pe bani, controlat și în folosul comunității. Sunt mulți bărbați în putere , care au nevoie de aceste plăceri. Unii se vor căsători poate chiar cu o doamnă din stabiliment. Printre ofertante de plăceri mă voi înscrie și eu.
Ultima ofertă îl făcu pe Cosmin să zâmbească cu tâlc.
Ședința era pe terminate. Preotul abia ieșit de la prima slujbă voia să spună și el ceva.
-Dragii mei enoriași! Iertați-mă că vă rețin puțin. Toate serviciile vor fi gratuite. La biserică, fiecare va aduce ce va putea. Sper ca peste un an să avem o biserică falnică sprijinită de oameni cu stare.
– Părinte Anton! Părinții noștri vor dona bisericii din Nărujelu toți banii ce li se cuvin pentru misiunea din Găurile Negre.
– Să fie binecuvântați și Domnul să-i apere și să-i aducă sănătoși înapoi!

Preotul făcu semnul crucii și Valea se umplu de lumină. Cei de față se închinară și căzură în genunchi. Simțeau o ușurare în suflet, dorind să fie mai buni și mai iertători cu semenii.
Nărujelu curgea liniștit, legănând în undele sale cristaline peștișori de argint și broscuțe de smarald. Soarele era deja sus, obosit după o zi atât de bogată în bucurii simple.
Pentru prima dată păpușarii făcură cu mâna celor din Vale. Din adăpostul lor, bursucii fredonau un cântec ciudat.

VASILE LEFTER, MEMBRU UZPR